Home » Natură » Festivalul Dinozaurilor 2018, descoperirea valorilor Geoparcului din Ţara Haţegului

Festivalul Dinozaurilor 2018, descoperirea valorilor Geoparcului din Ţara Haţegului

Festivalul Dinozaurilor 2018, descoperirea valorilor Geoparcului din Ţara Haţegului
Publicat: 28.07.2018
O mulţime de activităţi culturale şi ştiinţifice vor avea loc în acest weekend la cea de a patra ediţie a Festivalului Dinozaurilor, pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.
Concursurile, atelierele interactive, conferinţele, lansările de carte şi vernisajele de expoziţii sunt principalele evenimente ale Festivalului.

Prin intermediul lor, cei prezenţi vor avea posibilitatea să descopere şi să înţeleagă mai bine importanţa valorilor geologice, naturale şi culturale ale singurului Geoparc UNESCO din România, administrat de Universitatea din Bucureşti. 

Sâmbătă 28 iulie, de la ora 11.00, cu ajutorul Asociaţiei Femeilor din Sântămăria Orlea, are loc ”Povestea firului de lână”, aflată la a doua ediţie, la Şcoala de dinozauri şi meserii (clădirea şcolii) din satul Sînpetru. Participanţii pot afla detalii despre tehnici şi procedee de prelucrare a lânii şi vor asista la un atelier practic de vopsit lâna în culori naturale utilizând doar plante tinctoriale din flora specifică de pe teritoriul Geoparcului. Oieritul şi activităţile conexe au o lungă tradiţie în Ţara Haţegului, reprezentând o valoare de patrimoniu local în măsură să promoveze zona. 
 
Tot sâmbătă, dar de la ora 16.00, la Centrul Local de Informare şi Promovare Turistică din Rîu de Mori va avea loc lansarea cărţii ”Castelul din Carpaţi”, un album de benzi desenate adaptate după romanul omonim al lui Jules Verne. La eveniment va fi prezent ilustratorul cărţii, artistul Şerban Andreescu, care le va oferi celor mici şi un curs gratuit de creat benzi desenate. Locul evenimentului nu a fost ales deloc întâmplător. Se află la poalele Cetăţii Colţ, locul care se presupune că l-ar fi inspirat pe celebrul autor francez în scrierea unui roman îndrăgit pe întreg mapamondul. 
 
Ultimul eveniment al zilei de sâmbătă va începe la ora 17.00 şi se va desfăşura în centrul comunei Sălaşu de Sus. Cei mici sunt invitaţi să descopere comorile din ”Săculeţul fermecat” în cadrul unui atelier interactiv. Ei vor trebui să îşi folosească simţurile şi să găsească răspunsuri la diverse întrebări pentru a descoperi informaţii interesante despre poveştile ascunse în piatră, de la dr. Antoneta Seghedi cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar), membru fondator al Asociaţiei GeoD pentru promovarea geodiversităţii şi dr. Valentin Paraschiv de la Muzeul Naţional de Geologie al Institutului Geologic al României. 
 
Duminică 29 iulie, ultima zi de festival este dedicată tot descoperirii valorilor Geoparcului. Începând cu ora 13.00, la Casa pentru Ştiinţă şi Artă a Geoparcului din comuna General Berthelot, cei mici au posibilitatea să devină detectivii dinozaurilor, cu ajutorul reprezentanţilor GeoEcoMar, GeoD şi Institutului Geologic al României. Şi tot aici, cei mai mici participanţi sunt invitaţi la lansarea cărţii de colorat ”Pictozaur”, o invitaţie la desen şi descoperire a lumii dinozaurilor cu ajutorul simpaticei mascote Andi Andezit lansată de Asociaţia Drag de Haţeg, în cadrul proiectului ”Promovarea ariilor protejate din Ţara Haţegului prin joc”. 
 
De la ora 14.00, la Casa pentru Ştiinţă şi Artă a Geoparcului din comuna General Berthelot va avea loc vernisajul Expoziţiei Mobile despre Cutremure – MOBEE realizată de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Dr. Bogdan Grecu, geofizician în cadrul Institutului, va explica şi va demonstra practic cum se formează cutremurele şi însemnătatea lor în contextul schimbărilor climatice pe care întreaga planetă începe să le resimtă. 
 
Conferinţele Geoparcului, organizate începând cu ora 18.00, la Hotel Ferdinand din oraşul Haţeg, vor pune punct ediţiei din 2018 a Festivalului Dinozaurilor. Dr. Alexandru Andrăşanu şi dr. Zoltan Csiki – Sava de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti lansează o invitaţie la ”Călătorie în trecutul Ţării Haţegului – de la Geoparc, la Insula Dinozaurilor”. Evenimentul îşi propune să explice publicului larg importanţa unui teritoriu cu statut de Geoparc UNESCO, dar şi să facă o radiografie a vieţii de pe actualul teritoriu al Ţării Haţegului, în vremea când Pământul era stăpânit de dinozauri. 
 
Evenimentele din cadrul Festivalului sunt dedicate atât adulţilor cât şi copiilor, localnici şi turişti, deopotrivă. 
 
Festivalul Dinozaurilor este cel mai important eveniment al verii organizat de  Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, Geoparc Internaţional UNESCO, administrat de Universitatea din Bucureşti.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase