Home » Natură » Celebrul cangur Roger a murit. Era supranumit „Arnold Schwarzenegger”

Celebrul cangur Roger a murit. Era supranumit „Arnold Schwarzenegger”

Celebrul cangur Roger a murit. Era supranumit „Arnold Schwarzenegger”
Publicat: 11.12.2018
Supranumit „Arnold Schwarzenegger” pentru muşchii săi impunători, cangurul Roger a murit la vârsta de 12 ani. În urmă cu trei ani, acesta devenise celebru, după apariţia unor fotografii care îl arătau în timp ce-şi încorda bicepşii şi venele.
Având o înălţime de doi metri, cangurul a devenit „viral” pe reţelele de socializare, datorită staturii sale impunătoare. Roger fusese salvat când era pui, chiar din marsupiul mamei lui decedate, de către Chris Barnes, proprietarul Sanctuarului pentru Canguri din Alice Springs, Australia, potrivit Gândul.
 
 
Treptat, cangurul bine îngrijit a devenit un mascul alfa, putând să zdrobească găleţi de metal cu braţele sale. Unii chiar au dorit să-i facă o statuie lui Roger.
 
Chris Barnes a fost cel care a anunţat, sâmbătă, pe Facebook, moartea cangurului celebru. „E o zi foarte tristă aici, deoarece l-am pierdut pe frumosul nostru băiat, Roger. În urmă cu 10 ani, am construit acest sanctuar ca să îl găzduiesc pe Roger, alături de soţiile lui, Ella şi Abigail. Le-am construit un cămin al lor. Roger a fost masculul nostru alfa, timp de mai mulţi ani şi mulţi oameni l-au iubit. Va fi mereu aici. L-am îngropat aici, pentru a fi alături de familia lui”, a scris proprietarul Sanctuarului pentru Canguri.
 
Deşi Roger era un specimen deosebit, dimensiunea membrelor superioare ale unui cangur determină succesul său la împerechere. Totodată, în 2016 a fost anunţat faptul că Roger suferea de artrită.
 
Roger la fost supranumit „Schwarzenegger al cangurilor” de către unul dintre admiratorii lui, în timp ce alţii îl considerau un adevărat „rege” al regnului animal.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase