Prima pagină Natura

Primul fragment de craniu al unui strămoş enigmatic al omului a fost găsit

Alexandru Voiculescu 03.07.2019 | ● Vizualizări: 823
Foto: arhiva     + zoom
Galerie foto (1)

O bucată dintr-un craniu de denisovan a fost identificată pentru prima dată, aducând o contribuţie crucială pentru cercetarea acestei ramuri misterioase a arborelui evolutiv al homininilor.

Paleoantropologul Bence Viola de la University of Toronto va vorbi despre descoperirea încă nepublicată la un simpozion al American Association of Physical Anthropologists din Cleveland, Ohio.

Se cunosc foarte puţine despre Omul de Denisova, o ramură dispărută de hominini care era strâns înrudită cu neanderthalienii. Până acum, au fost identificaţi doar patru indivizi, toţi dintr-o peşteră din Siberia. Primul a fost descris în 2010 dintr-un fragment de os de la degetul mic, iar încă trei au fost identificaţi cu ajutorul dinţilor. Această bucată de craniu, excavată acum circa trei ani în aceeaşi peşteră Denisova, reprezintă al cincilea individ, scrie Sapiens.org.

„Este foarte frumos că avem în sfârşit fragmente precum acesta. Nu este un craniu complet, dar este o bucată din craniu. Ne oferă mai mult. Comparativ cu degetul şi cu dinţii, este bine că îl avem”, a precizat Viola.



Noua descoperire constă în două fragmente conectate din partea posterioară stângă a osului parietal, care formează laturile şi creştetul capului. Împreună, au o dimensiune de 8 centimetri pe 5 centimetri.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Enigmaticii denisovani: cine erau aceşti „alţi oameni” cu care specia noastră s-a încrucişat cândva?

Arheologii au găsit o brăţară enigmatică, veche de 40.000 de ani, care nu este realizată de strămoşii noştri

Momentul în care strămoşii omului s-au împerecheat şi au ocupat faimoasa peşteră Denisova

Omul de Neanderthal nu este singura specie cu care strămoşii noştri s-au intersectat. Dovada vie se află în insulele din Oceanul Pacific