Home » Natură » În sfârşit, o veste (oarecum) bună: un gheţar important din Groenlanda aflat până acum în faza de topire a început să recrească

În sfârşit, o veste (oarecum) bună: un gheţar important din Groenlanda aflat până acum în faza de topire a început să recrească

În sfârşit, o veste (oarecum) bună: un gheţar important din Groenlanda aflat până acum în faza de topire a început să recrească
Publicat: 27.03.2019
Un gheţar major din Groenlanda care era până acum într-o topire accelerată, cu una dintre cele mai mari rate de pierdere a masei de pe Pământ, a început să crească din nou, conform unui nou studiu al celor de la NASA.

În 2012, gheţarul Jakobshavn se retrăgea cu circa 3 kilometri şi se subţia cu aproape 40 de metri în fiecare an. Dar în ultimii doi ani, a început să crească din nou cu aceeaşi rată, conform unui studiu publicat în Nature Geoscience. Totuşi, autorii studiului şi alţi savanţi cred că această creştere este doar temporară.

„A fost o surpriză, ne obişnuisem cu sistemul de retragere”, a precizat Jason Box de la Geological Survey of Denmark and Greenland, care nu a fost implicat în acest studiu. „Este probabil cel mai important gheţar din Groenlanda pentru că descarcă cea mai multă gheaţă în Emisfera Nordică”, a adăugat acesta.

O răcire naturală ciclică a Atlanticului de Nord a cauzat cel mai probabil inversarea procesului, conform autorului principal al studiului, Ala Khazendar, glaciolog la NASA. Echipa a precizat că acesta coincide cu o inversare în Oscilaţia Nord-Atlantică – o răcire şi încălzire a unor regiuni din ocean care seamănă cu vărul îndepărtat El Nino din Pacific, potrivit Phys.

De asemenea, apa din Golful Disco, unde Jakobshavn întâlneşte oceanul, este cu aproximativ 2 grade Celsius mai rece decât acum câţiva ani.

Deşi pe termen scurt aceasta este o veste bună, pe termen lung, lucrurile stau rău pentru că procesul indică savanţilor cât de importantă este de fapt temperatura oceanului pentru retragerile şi avansările gheţarilor, lucru necunoscut în totalitate până acum.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un gheţar GIGANT este pe punctul de a se desprinde din calota glaciară a Antarcticii. În doar o săptămână, crăpătura din calotă a crescut cu 17 km

O nouă descoperire scoate la iveală un aspect alarmant: 10% din gheţarii de pe coastă sunt în retragere

Topirea unui gheţar scoate la iveală sfârşitul tragic al unui cuplu. Rămăşiţele lor au fost descoperite la 75 de ani de la dispariţie

Cum arată partea nevăzută a unui gheţar – GALERIE FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase