Prima pagină Natura

Un şarpe mutant, cu trei ochi funcţionali, descoperit în Australia - FOTO

Adrian Popovici 05.05.2019 | ● Vizualizări: 2368
Credit foto: Northern Territory Parks and Wildlife     + zoom
Galerie foto (1)

Angajaţii agenţiei australiene însărcinată cu administrarea şi protejarea parcurilor naturale au descoperit de curând existenţa unui şarpe cu trei ochi. Aceştia au făcut publică descoperirea pe reţelele de socializare.

Comisia pentru Parcuri Naturale şi Viaţă Sălbatică a Teritoriului Nordic, din Australia, a dat publicităţii o serie de imagini cu un şarpe care are trei ochi, notează Fox News. „Şarpele e neobişnuit, radiografiile relevând că nu este vorba de două cranii care s-au unit, ci despre un singur craniu care are o orbită oculară şi trei ochi funcţionali.
 
Neobişnuitul şarpe, din specia Morelia Spilota, cunoscută drept pitonul diamant, care măsura aproximativ 40 de centimetri, a devenit viral în mediul online, fotografiile cu el strângând peste 15.000 de distribuiri.
 
Experţii sunt de părere că cel de al treilea ochi s-a dezvoltat în stagiul embrionar timpuriu. „Este improbabil ca cel de al treilea ochi să fie produsul factorilor de mediu şi, cu siguranţă, reprezintă un fenomen natural, existenţa reptilelor cu mutaţii genetice fiind destul de comună”, au scris oficialii pe reţelele de socializare.

Expertul în şerpi din cadrul parcului este de părere că apariţia celui de al treilea ochi poate să fie cauzată de faptul că şarpele şi-a absorbit geamănul, de asemenea, el este de părere că „fiecare pui (de şarpe n.r.) prezintă o mutaţie, în cazul acestui şarpe aceasta este la vedere”.
 
Ineditul şarpe, botezat Monty Phyton, a murit la câteva săptămâni după ce a fost descoperit în luna mai. „Este remarcabil faptul că a reuşit să supravieţuiască atât de mult în sălbăticie cu această deformare”, a declarat Ray Chatto, unul dintre rangerii parcului natural unde a fost descoperit şarpele.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Unul dintre cei mai rari şerpi boa din lume a fost redescoperit după 60 de ani de căutări