Home » Natură » Gorilele trăiesc în societăţi complexe, care se asemănă cu cele umane

Gorilele trăiesc în societăţi complexe, care se asemănă cu cele umane

Gorilele trăiesc în societăţi complexe, care se asemănă cu cele umane
Publicat: 12.07.2019
Descoperirea că şi gorilele, la fel ca oamenii, sunt organizate în structuri sociale complexe pune la îndoială teoria conform căreia organizarea societăţilor umane reprezintă o „adaptare” evolutivă a oamenilor.

Un studiu recent a descoperit că gorlele trăiesc în structuri sociale complexe care par să reflecte structurile sociale tradiţionale ale comunităţilor umane. O astfel de descoperire pune la îndoială teoriile „creierului social” al oamenilor şi plasează originile sistemelor sociale mult mai departe, la strămoşii comuni ai oamenilor şi gorilelor, notează Phys.com.

„Studierea vieţii sociale a gorilelor nu este o sarcină uşoară”, explică dr. Robin Morrison. „Gorilele îşi petrec mare parte din timp în mijlocul unor păduri dense şi pot dura ani până când ele se pot obişnui cu prezenţa umană”, a adăugat aceasta.

Informaţiile folosite în acest studiu au fost adunate în timpul unui proiect de la începutul anilor 2000, dar, în mare parte ele provin din observaţiile pe care oamenii de ştiinţă de la Conservation Society le-au realizat asupra gorilele rezervaţiei Mbeli Bai în ultimii 20 de ani.

Cercetătorii au aflat că viaţa socială a gorilelor este organizată în jurul familiilor, formate dintr-un mascul dominant, câteva femele şi progeniturile, de asemenea, există şi masculi solitari, „burlaci”.

Folosind datele din observarea directă şi analiza reţelelor sociale, cercetătorii au identificat reţele sociale care se aseamănă cu cele umane, fiind formate pe legăturile de sânge, o formă de familie extinsă.

Pe lângă familiile extinse, în cazul gorilelor s-au observat grupuri extinse de indivizi, în medie de 39 de membrii, care se aseamănă, după cum explică dr. Morrison, cu triburile umane primordiale.

În unele cazuri, tinerii masculi, care părăsesc familiile din care provin şi formează, temporar, „găşti”, împreună cu alţi tineri masculi. Oamenii de ştiinţă teoretizează că, la rândul ei, această perioadă ajută la consolidarea legăturilor sociale dintre gorile pe termen lung.

„Gorilele petrec mare parte din primii ani de viaţă în cadrul familiilor pentru a învăţa cum să caute hrană. Existenţa unor legături şi reţele sociale pe termen lung favorizează cooperarea şi ajută menţinerea în memoria colectivă a surselor de hrană greu de găsit”.

Teoriile despre evoluţia umană sugerează că formarea societăţilor complexe are la bază un „creier social” mare şi unul dezvoltat, unic speciilor hominide. Dr. Morrison şi colegii acesteia au concluzionat că descoperirile asupra organizării sociale a gorilelor arată că organizarea socială este mai veche.

Citeşte şi:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase