Prima pagină Natura

Islanda a comemorat primul gheţar dispărut din cauza schimbărilor climatice - VIDEO

Razvan Tupa 08.20.2019 | ● Vizualizări: 434

Islanda a organizat duminică o ceremonie de comemorare a primului gheţar dispărut din cauza schimbărilor climatice cu invitaţi din lumea politică şi de la universităţi din toată lumea, potrivit Mediafax.

Islandezii au comemorat dispariţia gheţarului Okjokull printr-o ceremonie la care a participat primul ministru al ţării şi invitaţi din mediul universitar internaţional şi de la Naţiunile Unite.



Topirea gheţarului Okjokull, din vestul insulei, este considerată un indiciu al efectelor încălzirii globale.

Ceremonia a inclus dezvelirea unei plăci de bronz la iniţiativa cercetătorilor de la Universitatea Rice din Statele Unite, printre invitaţi numărându-se primul ministru islandez, Katrin Jakobsdottir, Ministrul Mediului, Gudmundur Ingi Gudbrandsson şi comisarul ONU pentru drepturile omului, Mary Robinson.

”Acesta a fost primul monument dedicat unui gheţar dispărut din cauza schimbărilor climatice”, a explicat Cymene Howe, profestor de antropologie la Universitatea Rice.

Savanţii avertizează că 400 de gheţari din Islanda riscă să aibă aceeaşi soartă şi pot să se topească până în anul 2200. În prezent, în Islanda dispar aproximativ 11 miliarde de tone de gheaţă pe an, arată studiile.

Okjokull, care în limba islandeză înseamnă "gheţarul ok", a fost primul gheţar important din Islanda care şi-a pierdut catalogarea ca formaţiune de gheaţă în 2014.

În 1890, Okjokull acoperea 16 kilometri pătraţi dar, în 2012, nu mai avea decât 700 de metri pătraţi.

Potrivit Uniunii Internaţionale pentru Protejarea Naturii (The International Union for Conservation of Nature) aproape jumătate dintre siturile protejate din lume se estimează că vor rămâne fără gheţari până în 2100 dacă efectul de seră provocat de emisiile de gaze continuă la rata actuală.

Turismul este unul dintre domeniile majore ale economiei islandeze. Nu mai puţin de 2.3 milioane de turişti vizitând Islanda în fiecare an, cei mai mulţi dintre aceştia venind ca să admire gheţarii.

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI