Prima pagină Natura

Puiul de dugong devenit celebru după ce a fost salvat a murit din cauza plasticului ingerat

Mihaela Stoica 08.24.2019 | ● Vizualizări: 406

Mariam, celebrul mamiferul marin care a fost salvat în aprilie în Thailanda, a murit din cauza unei infecţii care a fost agravată de bucăţile de plastic din stomacul său.

În aprilie, puiul de vacă de mare (dugong), botezat apoi Mariam, a rămas blocat pe o plajă. Imaginile cu el ghemuit în braţele salvatorilor l-au făcut celebru pe internet. Mariam a apărut în transmisiuni web în direct alături de Jamil, un alt dugong care a fost salvat la scurt timp după ea, potrivit BBC

După salvare, puiul de vacă de mare a fost hrănită şi a primit tratament de la veterinari. 



În urmă cu două săptămâni, însă, Mariam, care ajunsese la vârsta de opt luni, a fost găsit bolnavă şi nu a vrut să mai mânânce. A murit la finalul săptămânii trecute, după ce a intrat într-un şoc, în ciuda eforturilor de resuscitare. 

„A murit din cauza unei infecţii a sângelui şi a plasticului din stomac”, a afirmat Chaiyapruk Werawong, şeful parcului maritim al provinciei Trang. 

Ca urmare a autopsiei, în stomacul puiului de vacă de mare au fost găsite mai multe bucăţi de plastic, inclusiv una de 20 de centimetri. 

„Toată lumea este întristată de pierdere, dar acest lucru reiterează că trebuie să salvăm mediul înconjurător, pentru a salva aceste animale rare”, a atras atenţia Nantarika Chansue, unul dintre medicii veterinari care s-au ocupat de ea.

Anul trecut, o balenă pilot din Thailanda a murit după ce a ingerat mai mult de 80 de pungi din plastic.

În Thailanda mai sunt doar câteva sute de mamifere marine.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cel mai ameninţat mamifer marin din lume ar putea dispărea în 4 ani