Home » Natură » Ziua Mondială a Animalelor, sărbătorită astăzi la Muzeul Antipa

Ziua Mondială a Animalelor, sărbătorită astăzi la Muzeul Antipa

Ziua Mondială a Animalelor, sărbătorită astăzi la Muzeul Antipa
Publicat: 04.10.2019
Ziua Mondială a Animalelor este celebrată la Muzeul Naţional de Istorie „Grigore Antipa" din Bucureşti, vineri, începând cu ora 10.00, iar cei care poartă numele unei vietăţi din lumea necuvântătoarelor au acces gratuit în expoziţia permanentă.

Iubitorii de animale sunt invitaţi să marcheze Ziua Mondială a Animalelor şi să facă o călătorie imaginară în jurul lumii, însoţiţi de exemplarele preferate de la Muzeul Antipa.

Ziua Mondială a Animalelor a luat naştere în urma convenţiei ecologiştilor din Florenţa, în anul 1931, şi a avut drept scop atragerea atenţiei asupra creşterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariţie. În prezent, această zi are menirea de a recunoaşte rolul important ocupat de animale atât în natură, cât şi în viaţa oamenilor.

Detalii suplimentare cu privire la eveniment pot fi găsite pe pagina oficială a Muzeul Naţional de Istorie „Grigore Antipa”, www.antipa.ro, şi pe pagina de Facebook, www.facebook.com/muzeulantipa.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase