Home » Natura » Primul stat american care interzice produsele din blană

Primul stat american care interzice produsele din blană

Autor: Mihaela STOICA 10.21.2019
Primul stat american care interzice produsele din blană
California a devenit primul stat american care interzice procesarea şi vânzarea produselor din blana animalelor, potrivit unui proiect de lege semnat recent de guvernatorul Gavin Newsom.

Rezidenţii nu vor mai avea dreptul de a comercializa sau confecţiona haine, pantofi sau poşete din blană începând din 2023. 

Interdicţia exclude blana purtată în scopuri religioase sau tribale şi blana folosită. De asemenea, nu se aplică pielii, pieilor de vacă, animalelor împăiate şi pielii complete de căprioare, ovine şi caprine, potrivit Independent.

Decizia a fost salutată de grupările pentru drepturile animalelor, care cereau de mult timp adoptarea unei asemenea hotărâri.

Totodată, guvernatorul Gavin Newsom a semnat şi un alt proiect de lege care va interzice ca animalele să mai fie folosite la circ.