Home » Natură » Descoperire ”fără precedent şi alarmantă” în stomacul unei vaci: peste 50 de kilograme de plastic

Descoperire ”fără precedent şi alarmantă” în stomacul unei vaci: peste 50 de kilograme de plastic

Descoperire ”fără precedent şi alarmantă” în stomacul unei vaci: peste 50 de kilograme de plastic
Publicat: 28.10.2019
Poluarea cu plastic afectează din ce în ce mai multe animalele, ultima victimă fiind o vacă care a ingerat nu mai puţin de 52 de kilograme de plastic.

Guvernul statului indian Tamil Nadu a felicitat chirurgii veterinari, care au reuşit să scoată 52 de kilograme de plastic din sistemul digestiv al unei vaci, potrivit Rador

Veterinarilor din Chennai le-au luat cinci ore şi jumătate pentru a scoate uriaşa cantitate de plastic pe care animalul a ingerat-o în aproximativ doi ani. 

Unul dintre chirurgi a declarat că nu este ceva neobişnuit să se găsească pungi de plastic în sistemul digestiv al vacilor, care caută hrană pe străzi, însă cantitatea de plastic descoperită de această dată este „fără precedent şi alarmantă”. 

Activiştii de mediu au atras atenţia că acest caz reprezintă un exemplu elocvent pentru amploarea poluării cu plastic, în oraşele mari.

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase