Home » Natură » O fermă a animalelor salvate a fost deschisă în cadrul Sanctuarului de Urşi Libearty din Braşov

O fermă a animalelor salvate a fost deschisă în cadrul Sanctuarului de Urşi Libearty din Braşov

Publicat: 11.12.2019
Cai, măgari, curcani, capre sau găini, animale care au fost salvate de pe câmp sau chiar înainte să fie ucise, au fost strânse într-o fermă a animalelor salvate, amenajată în cadrul Sanctuarului de Urşi Libearty. Ferma a fost deschisă ieri şi are scop educaţional.

Deschiderea oficială pentru public a Fermei Educaţionale a Animalelor Salvate, care a primit numele de Hope Farm, a avut loc marţi în prezenţa primului grup de copii care a vizitat acest loc, potrivit Mediafax.

La fermă sunt cazaţi trei cai, cinci măgăruşi, zece capre, două oi, un porc, trei iepuri, patru găini şi un cocoş, dar şi o pereche de curcani.

„Aici sunt cai, măgari, capre, oi, curcani, găini şi iepuraşi, avem şi o purceluşă pe care am numit-o Iubi, şi care aici au şansa să trăiască până la sfârşitul vieţii în pace şi în linişte. Arătăm copiilor ce înseamnă un animal care trăieşte într-o mică fermă. Toate aceste animale au fost salvate. Caii trebuiau să ajungă la abator, măgarii i-am găsit rătăciţi pe câmp, celelalte animale la fel. Mieii au scăpat Paştele acesta, purcica era să ajungă pe masa de Crăciun. Toate sunt animale salvate”, au declarat reprezentanţii Hope Farm.

Aceştia au mai transmis că locul are şi un scop educational. Copiii pot vedea cum cresc animalele într-o mică fermă care a devenit casa lor şi unde sunt îngrijite, hrănite şi iubite.

Credit foto: Mediafax Foto

Hope Farm se întinde pe o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi, în cadrul Sanctuarului de Urşi Libearty.

Ferma este complet separată de ţarcurile urşilor şi este înconjurată de un gard opac. Fiecare specie are o zonă de plimbare şi adăpost.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ferma va fi deschisă pentru vizitare în zilele de marţi şi sâmbătă.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase