Home » Natură » Cea mai mare ”floare-monstru” se află în Indonezia – FOTO

Cea mai mare ”floare-monstru” se află în Indonezia – FOTO

Cea mai mare ”floare-monstru” se află în Indonezia – FOTO
Publicat: 08.01.2020
Rafflesia tuan-mudae, cea mai mare „floare monstru” din lume, a fost descoperită de specialiştii în conservarea mediului în Indonezia.

Uriaşa floare, denumită şi floarea-cadavru, are un diametru de 111 centimetri, informează CNN. Precedentul record era deţinut tot de un asemenea exemplar, descoperit în urmă cu câţiva ani tot în Indonezia: floarea avea un diametru de 107 centimetri.

„Aceasta este cea mai mare Rafflesia tuan-muda consemnată vreodată”, a declarat Ade Putra, din cadrul Agenţiei pentru Conservare din Agam, Sumatra, potrivit Mediafax.

Floarea rămâne deschisă timp de o săptămână înainte de a se ofili. Planta a fost denumită Rafflesia după britanicul Sir Stamford Raffles, primul care a descoperit un astfel de exemplar în secolul XIX. Florea imită mirosul unui cadavru în putrefacţie pentru a atrage insectele.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase