Home » Natură » Bacteriile modificate, posibilă soluţie pentru protejarea albinelor

Bacteriile modificate, posibilă soluţie pentru protejarea albinelor

Bacteriile modificate, posibilă soluţie pentru protejarea albinelor
Publicat: 05.02.2020
Scăderea numărului de albine aduce şi o serie de probleme la nivelul întregului ecosistem.

Populaţia de albine la nivel global este în scădere şi asta datorită unei combinaţii de factori: poluare, condiţiile meteo, patogenii şi paraziţii. Cercetătorii de la Universitatea Texas, Statele Unite ale Americii, au anunţat că lucrează la o metodă prin care albinele pot fi protejate de patogeni şi paraziţi cu ajutorul unor bacterii modificate genetic, notează Phys.

La nivel global, apicultorii şi oamenii de ştiinţă raportează faptul că numărul coloniilor este în continuă scădere, ceea ce poate conduce la un întreg lanţ de probleme la nivelul diferitelor ecosisteme. Pentru a le proteja pe albine de paraziţi şi agenţii patogeni, cercetătorii au de gând să folosească bacterii care trăiesc în sistemul digestiv al albinelor, acolo unde vor produce substanţe care protejează împotriva a două dintre cele mai importante acuze al scăderii efectivelor de aline: virusul aripilor deformate şi căpuşele varroa

Dat fiind faptul că producerea bacateriilor necesare microbiomului albinelor se dovedeşte a fi o sarcină relativ simplă, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Texas sunt de părere că metoda de protecţie a albinelor prin înbunătăţirea microbiomului ar putea să fie folosită la scară largă în apicultură.

„Este pentru prima dată când cineva a îmbunătăţit sănătatea albinelor prin inginerie genetică a microbiomului lor”, explică Sean Leonard, autor al studiul şi absolvent al Univerităţii Texas.

Din nefericire pentru albine, virusul aripilor deformate şi căpuşele verroa fac „echipă” adesea, atacul unei căpuşe putând reprezenta o modalitate prin care virusul poate fi răspândit. Pentru a combate aceste două probleme, cercetătorii au modificat două tulpini, fiecare fiind „specializată” pe unul dintre dăunătorii albinelor. Cercetătorii explică faptul că bacteriile folosite în cadrul acestui studiu pot supravieţui doar în sistemul digestiv al albinelor, eliminând astfel pericolul ca acestea să provoace probleme dacă ar ajunge în contact cu mediul exterior.

Studiul a fost publicat în Science.

Citeşte şi:

Albinele lucrătoare, ”rebele”, depun ouă atunci când regina nu este în preajmă

Imagini incredibile. Cum arată primele 21 de zile din viaţa unei albine – VIDEO

Albinele şi viespile au o capacitate asemănătoare cu cea a omului

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase