Home » Natură » Virusul tomatei afectează serele din mai multe ţări

Virusul tomatei afectează serele din mai multe ţări

Virusul tomatei afectează serele din mai multe ţări
Publicat: 20.02.2020
Virusul tomatei provoacă pete deschise la culoare pe roşii, astfel încât acestea nu mai pot fi vândute, potrivit autorităţilor franceze. Virusul nu este periculos pentru oameni, dar provoacă pierderi economice, întrucât nu există tratament.

Primul caz din Franţa s-a înregistrat într-o fermă din regiunea Finistere, situată în vestul ţării. Ferma a fost izolată, iar serele pline cu tomate vor fi distruse, întrucât pănâ acum nu a fost descoperit un tratament.

Virusul tomatei, cunoscut sub denumirea de ToBRFV, provoacă pete deschise la culoare pe roşii, care astfel nu mai pot fi vândute. Oficialii au avertizat că virusul poate provoca pierderi economice grave fermierilor.

Virusul a fost descoperit pentru prima dată ân Israel în 2014, iar apoi s-a extins în fermele din Europa şi America, potrivit Mediafax.

Crescătorii din Spania şi Italia, cei mai mari producători de tomate din UE, precum şi cei din SUA şi Mexic au fost deja afectaţi, iar Marea Britanie a raportat primele cazuri anul trecut, în iulie.

Germania a eradicat boala în mai multe sere prin smulgerea plantelor din rădăcină şi distrugerea lor, iar apoi prin tratarea solului cu dezinfectanţi.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase