Home » Natura » Avertisment dramatic: Recifele de corali vor dispărea în următorii 80 de ani

Avertisment dramatic: Recifele de corali vor dispărea în următorii 80 de ani

Autor: Mihaela STOICA 02.24.2020
Schimbările climatice ar putea distruge aproape toate recifele de corali până în anul 2100, este concluzia unui studiu.

Între 70 – 90% din recifele de corali este posibil să dispară însă mult mai devreme, în următorii 20 de ani, din cauza încălzirii oceanelor, a creşterii nivelului de aciditate şi a poluării, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Manoa din Hawaii.

„Până în 2100, situaţia va fi destul de sumbră… vor rămâne puţine, spre zero, habitate de corali corespunzătoare”, a afirmat Renee Setter, din cadrul Universităţii Manoa.

În ciuda eforturilor unor grupuri de cercetători şi activişti pentru mediu care lucrează la diverse proiecte de repopulare a recifelor, nu este suficient pentru a salva coralii de la dispariţie, avertizează specialiştii, potrivit CNN.

 

Coralii nu sunt afectaţi doar de creşterea nivelului de aciditate al apei şi poluarea cu diverse substanţe deversate în ocean, se confruntă cu o serie de specii care le-au invadat habitatul, precum peştii leu, care în ultimii 25 de ani au populat Atlanticul, în zona costieră.

Dincolo de priveliştea spectaculoasă pe care o oferă, recifele de corali, supranumite „pădurile tropicale” din ocean, sunt o sursă importantă de hrană, locuri de muncă şi protecţie în zona de coastă pentru aproximativ 500 de milioane de persoane.

Cel mai mare sistem de recif de corali din lume, Marea Barieră de Corali din Australia, a fost afectat puternic ca urmare a proceselor de albire fără precedent din 2016 şi 2017. Două treimi din acest sistem a fost deteriorat determinând şi scăderea cu 89% a apariţiei de noi corali în Marea Barieră.

 

Cele mai noi articole
O stea masivă dintr-o galaxie îndepărtată a dispărut fără urmă. Astronomii nu își pot da seama ce s-a întâmplat
O stea masivă dintr-o galaxie îndepărtată a dispărut fără urmă. Astronomii nu își pot da seama ce s-a întâmplat
Oamenii nu realizează că o aluniţă poate fi mult mai periculoasă decât o tumoră la stomac
Oamenii nu realizează că o aluniţă poate fi mult mai periculoasă decât o tumoră la stomac
Imigranții chinezi au fost o parte importantă a goanei după aur din Canada
Imigranții chinezi au fost o parte importantă a goanei după aur din Canada
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Polul Sud se încălzește de trei ori mai rapid față de restul planetei
Polul Sud se încălzește de trei ori mai rapid față de restul planetei
Un vaccin experimental  împotriva COVID-19 are rezultate pozitive în testele pe oameni
Un vaccin experimental  împotriva COVID-19 are rezultate pozitive în testele pe oameni
Armata SUA testează o armă care poate electrocuta o țintă de la 100 de metri
Armata SUA testează o armă care poate electrocuta o țintă de la 100 de metri
Cercetătorii vor să crească mini-creiere folosind ADN-ul neanderthalienilor
Cercetătorii vor să crească mini-creiere folosind ADN-ul neanderthalienilor
Un asteroid și nu activitatea vulcanică a dus la dispariția dinozaurilor
Un asteroid și nu activitatea vulcanică a dus la dispariția dinozaurilor
Un test de sânge poate detecta și clasifica tumorile cerebrale
Un test de sânge poate detecta și clasifica tumorile cerebrale
Cum arată o eclipsă lunară văzută de pe Lună. Imaginile au fost surprinse în 2019 de o „pereche de ochi” din spațiu
Cum arată o eclipsă lunară văzută de pe Lună. Imaginile au fost surprinse în 2019 de o „pereche de ochi” din spațiu
Cum medităm acasă ca să scăpăm de stres. Sfaturile unui instructor de yoga
Cum medităm acasă ca să scăpăm de stres. Sfaturile unui instructor de yoga
OZN-ul vechi de mai bine de 100 de ani de la Timişoara devine muzeu. La cât ajunge investiția
OZN-ul vechi de mai bine de 100 de ani de la Timişoara devine muzeu. La cât ajunge investiția
O nouă eclipsă de Lună prin penumbră are loc în 5 iulie 2020
O nouă eclipsă de Lună prin penumbră are loc în 5 iulie 2020
Computerele Apple vor putea rula aplicații de iOS și iPadOS
Computerele Apple vor putea rula aplicații de iOS și iPadOS
Picturile mayașe din Chajul, Guatemala, decriptate
Picturile mayașe din Chajul, Guatemala, decriptate
Campania britanicilor de a atrage SUA în cel de Al Doilea Război Mondial
Campania britanicilor de a atrage SUA în cel de Al Doilea Război Mondial
Cum arăta, de fapt, deșertul Sahara în urmă cu zeci de mii de ani. FOTO
Cum arăta, de fapt, deșertul Sahara în urmă cu zeci de mii de ani. FOTO