Ecoapocalipsa

Toate aceste mesaje se dovedesc incapabile sa genereze o schimbare in comportamentul oamenilor, cum neputincioase se dovedesc si apelurile ecologistilor, calibrate pe previziuni catastrofice pe termen lung, de genul "Daca nu vom interveni, se vor topi toti ghetarii" sau "Peste o suta de ani, Venetia va fi sub apa", care lasa opinia publica mai degraba indiferenta.

Anno Domini 2006
In zonele temperate, alternarea anotimpurilor se altereaza de la an la an: ierni mai putin reci si mai umede (precum iarna 2006-2007), veri secetoase cu accente toride care se prelungesc timp de mai multe saptamani, producand migratii catre nord ale multor specii de vietuitoare si modificari profunde ale ecosistemelor. Ambientalistii fac apel la guvernele lumii sa franeze emisiile de gaze cu efect de sera, adresandu-se in mod special Statelor Unite, Indiei si Chinei, ramase in afara Tratatului de la Kyoto.

• În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
• Fundul oceanelor este „un rezervor” de plastic, arată un studiu în premieră

In Colorado, un val de ger nemaiintalnit a pus la grea incercare supravietuirea multor specii, iar zonele mediteraneene au fost afectate de zapezi fara precedent. Scotia a fost "bantuita" de vanturi care au suflat cu peste 200 km/ora. Pana si China a fost in mod repetat afectata de fenomene meteo de o violenta nemaiauzita. Si acestea nu sunt decat cateva exemple dintr-o lunga lista de cataclisme care au caracterizat anul 2006.

Conform unei stiri recent aparute in mass-media, unele insule au disparut deja de pe hartile geografice. In Pacific, fenomenul El Niño, ce rezida in incalzirea suprafetei apelor orientale si ecuatoriale ale oceanului, a devenit mult mai frecvent, persistent si intens. Se prognozeaza ca nivelul mediu al marilor va creste cu 50 cm pana in 2050.

B15A este cel mai mare ghetar care s-a desprins vreodata de banchiza antarctica. Masoara 160 km lungime si se afla in deriva. Cat despre gaura din stratul de ozon, aceasta a atins in 2006 cea mai mare suprafata inregistrata vreodata.

In fata atator evidente, cercetatorii americani, britanici si australieni consultati de ONU avertizeaza ca, daca temperatura medie terestra va mai creste fie si numai cu un grad, in decursul a 10 ani planeta ar putea ajunge intr-un punct ireversibil, cu consecinte devastatoare asupra ecosistemului sau.

Sir, Tamisa…
Daca un curent marin precum Gulf Stream ar disparea, sudul Angliei ar putea sa inregistreze o racire brutala, iar Tamisa sa devina un fel de mare inghetata.

La finele lui 2003, unul dintre anii cei mai fierbinti pe care oamenii si-i amintesc, in timp ce efecte meteorologice deosebit de stranii si violente se manifestau aproape pretutindeni, Institutul Oceanografic Woods Hole a publicat un studiu in care semnala faptul ca salinitatea marilor polare se diminueaza, in timp ce creste cea a apelor tropicale si se inregistreaza schimbari radicale ale curentilor oceanici care regleaza stabilitatea climei mondiale. Iar, potrivit autorilor studiului, schimbarea in act a circulatiei Curentului Golfului in nordul Atlanticului este nici mai mult nici mai putin decat cea mai ampla si mai ingrijoratoare modificare oceanica masurata vreodata.

Disparitia Curentului Golfului s-ar transforma in cea mai mare catastrofa inregistrata in istorie: in urma ei, nimic n-ar mai ramane viu pe suprafata terestra.

Asadar, ce-ar fi daca dereglarile climatice globale, in loc sa incalzeasca planeta in ansamblul ei, s-ar traduce in Europa printr-o scadere drastica a temperaturilor? Desi putin probabil, acest scenariu ar decurge dintr-o oprire a circulatiei oceanice termohaline, care contribuie la atenuarea contrastelor climatice "exportand" caldura apelor tropicale catre latitudini medii si inalte. Asa cum explica Herle Mercier, de la Laboratorul de Fizica a Oceanelor din Franta, exista o legatura intre trecerea la o era glaciara si incetarea acestei circulatii. In fata unei asemenea perspective sumbre, Peter Flynn si Songjian Zhou, doi cercetatori canadieni de la Universitatea din Alberta, propun mobilizarea in Oceanul Atlantic a unei "armada" formate din 8.100 de barje echipate cu pompe de apa, plecand de la constatarea ca principalul motor al circulatiei termohaline se afla in largul Islandei si al Groenlandei, unde, in fiecare secunda, intre 13 si 20 de milioane de metri cubi de apa rece, ingreunata de sarea densa, coboara spre fundul oceanului.

Datorita activitatii barjelor lui Flynn, iarna, atunci cand temperatura exterioara se apropie de minus 10 grade Celsius, apa de mare ar fi mai intai evaporata in aer, dupa care ar cadea inghetata pe suprafata oceanului. Odata format un strat fin de gheata, apa s-ar depune ulterior continuu pe acest iceberg artificial.

Peter Flynn a calculat ca un strat de gheata de 7,5 m grosime ar putea "expedia" spre fundul oceanului un milion de metri cubi de apa pe secunda. Primavara, pompele ar continua sa verse apa pe suprafata inghetata, iar incalzirea atmosferei ar antrena topirea banchizei artificiale. Mai densa, in masura in care ar fi mai rece si mai sarata decat apa dimprejur, apa rezultata ar fi purtata inspre adancuri.

Oceanul de fier
O alta idee dezbatuta serios de oamenii de stiinta este fertilizarea oceanelor lumii printr-o "infuzie" de particule de fier. Fierul deversat in valuri ar stimula o dezvoltare spectaculoasa a fitoplanctonului, caruia o dieta bogata in acest metal ii prieste de minune si care ar stoca niste cantitati colosale de dioxid de carbon, acelasi CO2 responsabil de incalzirea globala. Ar fi ca si cum ai face sa rasara o padure pe intreaga suprafata a oceanelor din emisfera sudica folosindu-te de cateva sute de mii de tone de sulfat de fier, un compus ieftin, care exista din abundenta. Aceasta este strategia promovata de Victor Smetacek, de la Institutul Alfred Wegener din Germania, un om de stiinta respectat, care in 2006 a condus cel mai important experiment european de fertilizare marina, realizat in largul coastelor Africii de Sud. Dupa calculele sale, prin aceasta tehnica s-ar putea face sa dispara ca prin minune un miliard de tone de carbon pe an, cantitate ce reprezinta 15% din emisiile actuale. Fertilizarea oceanului nu poate genera o catastrofa ecologica; dimpotriva, spune Smetacek, acestuia i-ar creste productivitatea.

Spre deosebire de Smetacek, majoritatea cercetatorilor considera insa ca, in raport cu colosala si imprevizibila perturbare a ecosistemelor pe care ar declansa-o o manevra de acest gen, efectele benefice ar fi fara doar si poate neglijabile. Pe de alta parte, se intreaba unii, cand planctonul moare si cade pe fundul oceanului, ce se intampla cu CO2-ul? Ramane acolo, sau acesta, murind, il repune in circulatie? Profesorul Edouard Bard, de la Collège de France din Paris, crede ca, daca dioxidul de carbon scufundat o data cu planctonul ar fi ulterior degajat, unele parti din ocean ar deveni acide, creand conditii dupa care se dau in vant diferite specii de bacterii. Acestea s-ar simti in elementul lor si-ar prolifera, degajand nebanuite tone de protoxid de azot, "un gaz cu efect de sera mult mai puternic decat CO2".

Lunga vara fierbinte
Ghetarii se topesc, de-acum o stie oricine. Grav este ca se topesc cu o viteza din ce in ce mai mare. Iar vina o purtam noi. Pentru ca emisiile de dioxid de carbon, principalul gaz cu efect de sera, sunt prea ridicate (cu 31% fata de anul 1750), iar temperatura planetei continua sa creasca (cu 0,6 grade in cursul secolului trecut).

Viteza cu care se topesc ghetarii reprezinta cel mai bun indicator natural al schimbarilor climatice. Studierea a 30 de ghetari, monitorizati incepand din 1980 in fiecare an, a indicat o diminuare medie a acestora cu 66 cm doar in decursul lui 2005.

In 25 de ani, ghetarii au intrat la apa cu 10,5 m, si asta fara a lua in calcul datele de anul trecut (care nu sunt inca disponibile), cand temperaturile maxime au atins valori-record. Iar dovada cea mai semnificativa a implicarii omului in schimbarile climatice rezida in faptul ca viteza de topire a ghetarilor este superioara oricaror estimari facute pana acum, crescand de 1,6 ori in ultimul deceniu si de circa 6 ori fata de anii ’80.

Ghetarii sunt pe cale de disparitie in Alpi, in Alaska si in statul Washington, in timp ce Kilimanjaro, muntele cel mai inalt din Africa, a pierdut peste 75% din calota sa glaciara. Doar doi din cei sase ghetari venezueleni mai sunt acum vizibili si se preconizeaza ca ghetarii aflati pe teritoriul Glacier National Park din Montana se vor topi pana in anul 2070. Ghetarul din Gangotri, care alimenteaza fluviul Gange, se micsoreaza si el, incet, dar sigur, cu 5 m in fiecare an. In plus, topirea ghetarilor din afara regiunii polare va ridica nivelul marilor cu alti 5 cm.

Urmatoarea era glaciara va incepe atunci cand curentii oceanici vor inceta sa mai "exporte" apa calda in regiunile polare, iar zapada nu va reusi sa se topeasca timp de mai multe veri consecutive, fapt ce va duce la formarea unor ghetari extrem de extinsi. Inaintea acestui moment, temperaturile vor da in clocot, iar omenirea va asista la o schimbare violenta a conditiilor meteo. O asemenea "infierbantare" a vremii aproape ca s-a produs in vara lui 2003, atunci cand temperaturile in Europa au atins niveluri fara precedent si chiar si in zona arctica termometrul a urcat mult deasupra mediei. Cu alte cuvinte, am fost atunci la doar un pas de producerea unui eveniment ciclonic apocaliptic, consecinta a temperaturilor ridicate, care ar fi declansat acel temut proces de schimbare climatica cu consecinte inimaginabile.

foto: Reuters, NASA, Rompres

FACTS

2050. Fuga de pe Terra

Scenarii, nu previziuni; dar scenarii ale expertilor in climatologie capabile sa-ti dea fiori pe sira spinarii. Intre 2040 si 2080, atunci cand concentratiile de gaze nocive din atmosfera vor fi atins niveluri aproape duble fata de cele existente inainte de 1750 si cu 54% superioare celor actuale, temperatura medie a planetei va creste cu intre 2 si 4,5 grade fata de cotele preindustriale. Primele zone afectate de dezastrele climatice vor fi cele de coasta, din cauza cresterii nivelului marilor: orase intregi cu oameni cu tot, ba chiar micute state insulare ar putea fi devastate de uragane si furtuni violente. Una dintre cauzele formarii cicloanelor tropicale o reprezinta temperatura de 26-27 de grade Celsius a suprafetei marine. Incalzirea globala va ridica inevitabil si temperatura marilor, cauzand formarea de uragane devastatoare si de cicloane, cu care omul va trebui sa se confrunte din ce in ce mai des. Clasificate pe vremuri ca evenimente sporadice, ele sunt la ora actuala din ce in ce mai des incluse printre crizele ecologice provocate de om si dezlantuite ca urmare a combinatiei dintre schimbarea climatica, industrializare si despadurire. O „conlucrare“ in urma careia viteza medie a vantului cicloanelor a trecut de la una medie de 73 km/ora inregistrata pana la jumatatea secolului trecut, la cea de 260 km/ora, in prezent. Si cu cat temperatura marilor va fi mai ridicata, cu atat va fi mai mare frecventa acestora.