Predator lumea de langa noi

Asia’s Number One Tigrul (Panthera tigris) este pradatorul numarul unu al continentului asiatic. Locuitor al padurilor, raspândit din India pâna in Siberia, el a fost, din pacate, atât de intens vânat, incât astazi, pe aceasta uriasa intindere de pamânt, abia mai exista câteva mii de exemplare, majoritatea in rezervatii. Inzestrat cu o mare forta musculara, cu dinti si gheare zdravene, saritor agil si excelent inotator, tigrul este un pradator extrem de eficient. In natura, rolul sau este deosebit de important: ca si alte carnivore, tine sub control populatiile de animale erbivore, impiedicându-le sa se inmulteasca peste masura si sa distruga complet vegetatia.
Tigrii sunt considerati animale foarte primej­di­oase pentru om. Statistici publicate inca din secolul al XIX-lea descriu sute de agresiuni. Cu trece­rea timpu­lui, numarul acestora s-a redus, o data cu scaderea numarului de tigri. Totusi, pericolul persista, mai ales in India, zona suprapo­pulata unde tigrii dispun de suprafete de vânatoare mult prea mici pentru nevoile lor si intra adesea in contact (si in conflict) cu omul. O alta cauza sunt ranile, care ii fac pe tigri sa nu mai poata vâna in mod normal; atunci, ei incep sa atace oamenii, care, mult mai putin agili, sunt o prada destul de usoara.

Colosul acvatic Casalotul (Physeter catodon) este una dintre cele mai mari specii de cetacee, masculii putând ajunge la lungimea de 20 de metri, iar femelele la 12 metri. „Cel mai mare mamifer cu dinti” are infatisarea unui adevarat monstru marin. Capul enorm reprezinta o treime din lungimea totala a corpului, iar botul patrat, urias, se distinge prin falca de jos, ingusta, lunga de peste un metru si prevazuta cu 30-50 de dinti conici. O caracteristica a casalotilor este faptul ca se pot scufunda la adâncimi mari (mai mult de 1.000 de metri). Se hranesc cu calmari uriasi, care pot atinge 15 metri lungime. Casalotul a fost, timp de aproape trei secole, una dintre tintele favorite ale vânatorilor de balene. Aceasta specie furniza doua produse extrem de cautate: spermantetul – o substanta ceroasa produsa de un organ special din interiorul capului animalului, folosita de om la fabricarea produselor cosmetice si a lumânarilor de cea mai buna calitate – si ambra cenusie, produsa in intestinele casalotului, foarte scumpa si utilizata mult timp in industria parfumurilor ca fixator al mirosului. Astazi, dupa descoperirea unor substante sintetice, interesul economic pe care il prezentau casalotii a scazut. Cu toate acestea, secolele de vânare excesiva au facut din ei o specie amenintata.

• O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
• Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui

Cel mai mare pradator terestru Ursul polar (Ursus maritimus), locuitor al tinuturilor reci din jurul Polului Nord, este cel mai mare pradator terestru. In timpul lungii ierni polare, orice urs alb adult si sanatos se afla pe banchiza, la vânatoare (cu exceptia femelelor, care, in aceasta perioada, isi aduc pe lume puii), iar in cursul verii arctice, când banchiza se topeste in cea mai mare parte a ei, isi continua activitatea pe uscat. Prada lui favorita sunt focile, dar, in lipsa acestora – sau in completarea meniului –, manânca pasari, pesti, iepuri arctici sau lemingi (o specie de rozatoare mici), ba chiar oua, ierburi si alge. Mai rar, se intâmpla sa poata prinde si animale terestre mari – un ren sau un bou moscat. In cel mai rau caz, se multumeste cu câte un cadavru gasit intâmplator.

Dragonul din Komodo Cea mai mare specie de sopârla actuala, varanul de Komodo (Varanus komodoensis), pare un urmas al stravechilor dinozauri. Numele care i se da adesea, dragonul din Komodo, confirma impresia puternica pe care o face asupra omului acest „balaur” de trei metri, carnivor si destul de agresiv. Traieste in Arhipelagul Indonezian, in insula Komodo si pe alte câteva mici insule apropiate. Desi se hraneste in mare parte cu cadavre, poate ataca maimute si pui de mistret, iar oamenii se feresc din calea lui.

Vanatorul solitar Locuitori ai deserturilor, ai savanelor si padurilor, ajungând uneori chiar in case­le oamenilor, scorpionii au inspirat dintotdeauna o fascinatie amestecata cu teama si repulsie. Noaptea sau la crepuscul, ei vâneaza singuratici, hranindu-se cu prada vie: greieri, termite, paianjeni, alti scorpioni si chiar vertebrate marunte (sopârle, rozatoare mici). Scorpionii vâneaza fie la pânda (ramân nemiscati si asteapta sa treaca prin apropiere o potentiala victima), fie cutreierând in cautarea prazii, pe care, pentru a o imobiliza, o inteapa ino­culându-i venin. Pot consuma dintr-o data o cantitate mare de hrana, ceea ce le permite apoi sa „tina post negru” timp de mai multe zile. Este o modalitate de a-si folosi mai eficient energia cheltuita pentru procurarea hranei.

Regele reptilelor carnivore Intr-un top al popularitatii speciilor de dinozauri, Tyrannosaurus Rex este, de departe, cel mai cunoscut. El este Dinozaurul prin excelenta si ilustreaza cel mai bine originea termenului: „dinozaur” provine din doua cuvinte de origine greaca si s-ar putea traduce prin „sopârla infricosatoare”. Cum sa nu fie infricosatoare o reptila de sase metri inaltime, inarmata cu gheare si dinti pe masura dimensiunilor sale? Din pricina greutatii (circa opt tone), T-rex nu putea alerga foarte repede, insa era suficient de agil pentru a-si prinde prada, reprezentata probabil de dinozaurii erbivori. Armele sale erau picioarele posterioare enorme, cu gheare puternice, si falcile inzestrate cu dinti taiosi, de 15-20 de centimetri lungime. Desi a disparut acum aproape 70 de milioane de ani, T-rex este foarte prezent in mintea noastra, in mare parte datorita unor filme ca Jurassic Park. Tyrannosaurus rex, „regele” reptilelor carnivore, a fost unul dintre ultimii dinozauri.

Cu 110 km/h Ghepardul (Acinonyx jubatus) este cunoscut drept cel mai rapid mamifer de pe Pamant. Succesul sau ca pradator se bazeaza pe viteza: un ghepard poate atinge 110 km/h, ce-i drept, numai pentru scurt timp (câteva secunde). E suficient, totusi, pentru a prinde iutile gazele si antilope. Particularitatile anatomice ii confera ghepardului si alte doua calitati esentiale in urmarirea si prinderea prazii: capacitatea de a-si schimba brusc directia, chiar la viteze mari, si o acceleratie exceptionala – nu-i trebuie decât doua secunde pentru a ajunge la viteza de 75 km/h!

Foto: Guliver, Photoland, Discovery

Ucigasele pioase Calugaritele (Mantis piosa) sunt insecte pradatoare a caror morfologie este adaptata, pâna in cele mai mici amanunte, modului lor de viata. Ochii imensi, asezati in fata, ii permit insectei sa evalueze cu precizie distanta pâna la prada. Picioarele anterioare, inarmate cu spini, pot inhata victima intr-o zecime de secunda. Calugaritele se hranesc mai ales cu insecte, dar unele specii mai mari consuma si broaste, salamandre, sopârle, pasari mici sau soareci.

Falci Rechinul alb (Carcharodon carcharias) a capatat faima de ucigas feroce. Au contribuit mult la aceasta reputatie unele filme precum Falci. Realitatea este ca rechinii albi pot fi periculosi pentru om, dar cifrele legate de frecventa atacurilor asupra acestuia sunt adesea neconcludente. Sunt raportate 50-70 de agresiuni anual, dintre care doar câteva mortale (cifrele se refera insa la atacuri ale rechinilor in general, deoarece mai exista, in afara de rechinul alb, alte câteva asemenea specii periculoase pentru om). De fapt, se pare ca, in cele mai multe cazuri, rechinii ataca oameni deoarece ii confunda cu prazile lor obisnuite (focile, de exemplu).

In lipsa unei bune vizibilitati, când apa este tulbure iar inotatorii, scufundatorii sau surferii se apropie de coloniile de foci carora le dau târcoale rechinii, situatia poate deveni primejdioasa. Un rechin poate ataca totodata daca se simte provocat sau amenintat. Marele rechin alb atinge in mod obisnuit 5-6 metri lungime. Desi foarte temut, el nu este si frecvent intâlnit. De altfel, atât rechinul alb, cât si alte specii de rechin devin din ce in ce mai rare. Foarte multi sunt pescuiti in scopuri comerciale, iar altii se incurca in plasele instalate pentru a-i impiedica sa se apropie de plajele populate. Neputând sa inoate si sa-si asigure astfel un curent de apa prin branhii (organele respiratorii), rechinii captivi mor asfixiati. In fiecare an pier astfel numerosi rechini, dintre care multi sunt inofensivi pentru om.

Croc Files Crocodilienii sunt reptile stravechi, aparute in urma cu peste doua sute de milioane de ani, care au izbutit sa supravietuiasca pâna in zilele noastre. Circa 20 de specii de crocodili, aligatori si caimani fac parte din acest grup, fiind clasificate in trei familii care se deosebesc intre ele prin mai multe detalii anato­mice. Cel mai impunator reprezentant este crocodilul de mare (Crocodylus porosus), raspândit din partea sudica a Indiei, pâna la coastele nordice ale Australiei. Depaseste in mod frecvent patru metri lungime, putând ajunge uneori pâna la opt. Asa cum il recoman­da si numele, poate supravietui nu doar in apele dulci, ci si in cele sarate ale ocea­nului, fapt ce explica larga sa ras­pân­dire. Regimul alimentar este foarte variat: manânca pesti, serpi marini, testoase, pasari acvatice, mamifere de diferite marimi – practic, cam tot ce poate prinde. Ataca si devora si alti crocodili, iar uneori poate ataca oameni.

Cu plasa, fara plasa Paianjenii sunt exclusiv carnivori. Se hranesc mai ales cu insecte, dar si cu alte nevertebrate precum miriapodele, ba uneori chiar cu alti semeni de-ai lor. Unii paianjeni exotici de talie mare nu se sfiesc sa atace pasari si mamifere mici. Cei mai multi isi paralizeaza prada cu ajutorul veninului (dar exista si paianjeni lipsiti de glande cu venin). Unii isi imobilizeaza victimele cu ajutorul firelor de matase (aceleasi din care isi tes plasele), produse de glande specializate, dar nu toti paianjenii tes plase; totodata, unii pândesc pe sol trecerea prazii, iar altii umbla neobositi in cautarea ei. Investiti de catre om cu atribute nu tocmai pozitive, paianjenii au in mod sigur o calitate: misterul.

Blazonul cu cioc si gheare Impunatoarea acvila regala (Aquila crysaetos) este inca din vechime, când figura pe steme si blazoane, un simbol al fortei, al libertatii si al curajului. Pradatori maiestuosi, acvilele (vulturii) sunt minunat inzestrate pentru acest rol: au aripi mari, ce le permit sa zboare la mari inaltimi (folosind, ce-i drept, cu maiestrie si curentii de aer ascendenti), cioc si gheare puternice si o acuitate vizuala de exceptie. De altfel, expresia populara „ochi de vultur“ spune multe despre extraordinara lor capacitate de a vedea, din inaltul cerului, ce se petrece in iarba, sesizand chiar si miscarea unui mic animal de câmp. Ceea ce o acvila vede cu ochiul liber un om nu poate vedea decât cu binoclul.