Home » Natură » Uriasii padurilor americane

Uriasii padurilor americane

Publicat: 23.10.2007
Campioni incontestabili ai naturii la categoria grea si martori ai mileniilor trecute, arborii seguoia par astazi niste creaturi rupte dintr-o alta lume sau un alt timp. Cu cele aproape 5000 de tone greutate si inaltimi care depasesc frecvent 90 de metri, uriasii padurilor americane sunt, de departe, cea mai mare si mai grea forma de viata care a existat vreodata pe Terra.

Daca in urma cu milioane de ani, arborii de sequoia cunosteau o larga raspandire, ramasite ale acestora fiind descoperite in toata emisfera nordica a planetei, schimbarile de clima le-au redus dramatic habitatul. Majoritatea exemplarelor actuale exista in cele circa 75 de parcuri si rezervatii californiene, in zona muntilor Sierra Nevada.

Desi erau considerati arbori cu un statut aparte in credintele nativilor nord-americani, seqouia au cazut prada in numar mare topoarele si fierastraielor primilor colonisti. Char daca doborarea unui singur exemplar dura chiar si o luna, latimea acestuia ajungand la peste 12 metri, efortul era compensat pe deplin. Din lemnul unui singur trunchi putea fi construit un intreg orasel.

Misteriosii copaci aveau sa isi capete numele in 1847, atunci cand botanistul german Stephen Endlicher ii va denumi Sequoia sempervirens. Se pare ca acesta a ales numele dorind sa onoreze memoria unui sef de trib local, Sequoyah sau Sikwayi (1786-1843), inventatorul primului alfabet fonetic cherokee.Sapte ani mai tarziu, un alt botanist, francezul Joseph Decaisne, va generaliza numele de Sequoia sempervirens,descriind in mediile academice copacii pe care ii cunoastem astazi sub aceasta denumire.

In prezent, numai doua specii de seqouia au supravietuit: Sequoia sempervirens cunoscut si sub numele de Redwood, dupa numele celei mai mari rezervatii in care este gasit, si Sequoiadendron Giganteum, considerat astazi drept cel mai mare copac in ce priveste volumul.Dat fiind dimenisiunile lor gigant, sequoia sunt detinatorii multor recorduri din lumea vegetala. Un exemplar de Sequoiadendron Giganteum, alintat de localnici drept ‘’Generalul Sherman’’ cantareste estimativ 6000 de tone, fiind astfel cea mai grea planta care a exitat vreodata. Desi, initial se credea ca varsta sa ar depasi 5000 de ani, teste recente au aratat ca ‘’Generalul Sherman’’ este mult mai ‘’tanar’’, cu o etate de numai 2200 de ani.

Desi, astazi cei mai inalti copaci din lume sunt cei din specia Sequoia sempervirens, cu inaltimi de aproximativ 115 metri, recordul este totusi unul disputat. In Australia si Tasmania, o specie de frasin pare sa atinga inaltimi mult mai mari. S-a estimat ca un copac doborat in secolul al XIX-lea, ar fi atins uimitoarea inaltime de 145 de metri.
Din pacate, majoritatea frasinilor australieni au fost doborati de catre oameni, nici un exemplar cunoscut nefiind mai inalt de 100 de metri.

Detinatorii recordului pentru inaltime sunt considerati astfel, sequoia sempervirens, specie ai carei reprezentanti ocupa primele trei pozitii ale ‘’podiumului’’ :

– Hyperion (115,55 metri)
– Helios (114,34 metri)
– Icarus (113,11 metri)

Un fapt curios este acela ca toti cei trei ‘’uriasi’’ sunt intalniti in aceeasi rezervatie, Parcul National Redwood din California.

In ciuda numarului restrans, arborii sequoia se dovedesc a fi niste adevarati supravietuitori. Cu radacini care in mod normal ating 50-60 de metri lungime si care necesita un sol fertil, adanc de cel putin 10 metri, uriasii californieni au dovedit ca se pot adapta usor si in alte parti ale lumii, in conditii mult diferite fata de cele cu care erau obisnuiti.

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este si cel din localitatea Maderat, judetul Arad, acolo unde doi dintre cei trei copaci saditi in secolul XIX de catre baronul Dietrich Jozsef au supravietuit schimbarii de clima si de altitudine.

De altfel, sequoia sunt foarte rezistenti la temperaturi extreme si ard extrem de greu. Cercetari recente au demonstrat ca incendiile au, paradoxal, chiar un efect benefic in evolutia arborilor gigant. Focul nu poate dobori arborii de sequoia, in schimb, arde vegetatia de la sol, permitand noilor vlastari se sa dezvolte. Chiar si cenusa produsa in urma incendiilor protejeaza semintele arborilor de radiatiile ultraviolete si le ofera acestora mediul propice pentru germinare.

Cu toate acestea, oamenii de stiinta sunt ingrijorati de viitorul speciei. Schimbarile tot mai de dese de clima, efectele incalzirii globale precum si actele de vandalism par sa nu ocoleasca nici rezervatiile californiene de sequoia. Pentru protectia acestora, copacii au fost declarati monumente ale naturii, fiind protejati de legi extrem de aspre.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului
Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea