Home » Revista Descopera » Editorial » Asteptand Trenul Regal

Asteptand Trenul Regal

Publicat: 14.05.2008
Primul tren cunoscut sub denumirea de Tren Regal a circulat in Tarile Romane incepand cu anul 1879 si a fost fabricat in Austria, la comanda Regelui Carol I. Scoasa din uz la anul 1929, garnitura a sfarsit tragic, distrusa fiind de bombardamentele care s-au abatut asupra Bucurestiului, in 1944. Dar, la acea data, era deja in functiune Noul Tren Regal, construit la Milano, intre 1928 si 1929.

Acesta este trenul in care Mihai I si Regina-Mama Elena au luat ultimul pranz pe teritoriul Romaniei, dupa ce Regele a fost constrans sa abdice, la 30 decembrie 1947. Insemnele regale au fost date jos de pe vagoane si au fost inlocuite cu insemnele RPR, apoi, din 1965, ale RSR. Dupa Carol al II-lea si Mihai I, prin saloanele lui s-au perindat Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nikita Hrusciov, Nicolae Ceausescu. Asta pana in 1975, cand acesta din urma si-a construit propriul tren prezidential.

„Proiectul Scriitori pe Calea Regala, initiat de Uniunea Scriitorilor din Romania, Asociatia Scriitorilor Bucuresti si Ministerul Transporturilor, a fost primit cu caldura de Majestatea Sa Regele si Familia Regala. (…) Majestatea Sa Regele este bucuros sa sprijine moral acest proiect unic in istoria literara postbelica si acorda evenimentului Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui.“ Acesta este Raspunsul pe care Secretariatul Majestatii Sale Regele Mihai de Romania l-a dat, in 18 martie 2008, in legatura cu proiectul Scriitori pe Calea Regala, care va incepe sa se deruleze sambata, 10 Mai, si va aduce in (Noul) Tren Regal 40 de scriitori care au obtinut, din 1990 pana in 2006, Premiul Opera Omnia, Premiul National de Literatura si Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania si Asociatiei Scriitorilor Bucuresti pentru poezie si proza.

Calatoria va dura cinci zile. Trenul Regal va porni din Bucuresti, de la Gara de Nord, pe 10 Mai, ora 09.50, si va opri in statiile Iasi (sosire in aceeasi zi la ora 18.24), Suceava (sosire in 11 mai), Alba Iulia (sosire in 12 mai) si Sibiu (sosire in 13 mai), bucla urmand sa se incheie in Capitala, pe 14 mai, la ora 18.00. In fiecare dintre aceste gari, vor avea loc lecturi publice, iar imaginile scriitorilor din turneu vor fi proiectate pe un ecran gigant. Evenimentul va fi acompaniat de eleganta antologie Scriitori pe Calea Regala, tiparita in 1.000 de exemplare, care vor fi donate bibliotecilor judetene si universitare din cele 41 de judete ale Romaniei, Bibliotecii Metropolitane si Bibliotecii Nationale a Romaniei.

Coordonatorul proiectului este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar producatorul evenimentului – EURO CULTURART. In aceasta calatorie, vagoanele Trenului Regal vor transporta o incarcatura inefabila si pretioasa: vor fi pline de cuvinte, iar cuvintele sunt cele cu care a inceput lumea si care inca o tin laolalta, sa nu se destrame. Vom insoti si noi Trenul Regal in acest periplu pe care vi-l vom istorisi, in numarul urmator, prin intermediul unui fotoreportaj.

Foto: Victor Ciupuliga

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase