Home » Stiinta » Primul transplant din Europa al unei inimi care a încetat să bată în corpul donatorului, un succes

Primul transplant din Europa al unei inimi care a încetat să bată în corpul donatorului, un succes

03.27.2015
Primul transplant din Europa al unei inimi care a încetat să bată în corpul donatorului, un succes
Chirurgii de la Spitalul Papworth din Cambridge, Marea Britanie, au realizat recent primul transplant reuşit din Europa al unei inimi care încetase să bată în corpul donatorului, noua tehnică permiţând creşterea numărului de posibili donatori cu până la 25%.

Echipele medicale de la Spitalul Papworth din Cambridge, Marea Britanie, au petrecut peste un deceniu lucrând la proceduri care să permită noul tip de operaţie chirurgicală, înainte de a realiza transplantul, la începutul lunii martie, informează theguardian.com.

Medicii au declarat că pacientul care a primit inima, londonezul Huseyin Ulucan, în vârstă de 60 de ani, a petrecut doar patru zile în secţia de terapie intensivă, după transplant, starea sa de sănătate îmbunătăţindu-se în mod remarcabil. Ulucan, care a suferit un atac de cord în 2008, continuă în prezent recuperarea la domiciliu.

„Este o reuşită extraordinară. Pacienţi care anterior nu ar fi putut primi o inimă vor putea beneficia acum de transplant”, a declarat pentru cotidianul The Guardian Simon Messer, de la secţia de transplant cardiotoracic a Spitalului Papworth.

Reuşita operaţiei, o premieră pentru un spital din Europa, coordonată de chirurgul Stephen Large, înseamnă faptul că mult mai multe inimi ar putea fi folosite pentru salvarea vieţii pacienţilor.

„Utilizarea acestui gen de inimi donate ar putea creşte rata de transplanturi de cord cu până la 25% în Marea Britanie”, a declarat Stephen Large.

Procedura clasică implică folosirea pentru transplant a unor inimi care provin de la donatori care sunt declaraţi în moarte cerebrală, dar al căror sistem cardiovascular încă funcţionează, sângele continuând să fie pompat în organism.

În schimb, pentru această operaţie, chirurgii au prelevat inima de la un donator după ce aceasta a încetat să mai bată – în momentul în care se poate vorbi despre moarte circulatorie.

Reuşita medicală a presupus utilizarea de noi tehnici pentru a face ca inima să bată din nou, în interiorul corpului donatorului, la două minute după deces, şi monitorizarea funcţiei cardiace pentru ca medicii să se asigure ca organul este în condiţii propice transplantului.
Medicii au folosit ultrasunete pentru evaluarea modului de funcţionare a inimii repornite, timp de 50 de minute, înainte de a aproba transplantarea organului. Apoi, chirurgii au prelevat inima din organismul donatorului şi au pus-o într-un „sistem de îngrijire a organelor”, care alimenta cordul cu sânge şi nutrienţi, menţinând activitatea cardiacă timp de trei ore în timpul intervenţiei chiurgicale.

Înainte de a beneficia de transplant, Huseyin Ulucan abia putea să meargă. În prezent, se poate deplasa singur, fără probleme, la controalele medicale de la spital. Stephen Petit, cardiolog la acest spital londonez, a declarat pentru BBC că se aşteaptă la o îmbunătăţire crescândă a calităţii vieţii pacientului.

Medicii de la alte clinici specializate în transplant de cord din Marea Britanie vor adopta noua procedură în curând.

În 2014, o echipă de medici din Australia a realizat primul transplant din lume al unei inimi care încetase să mai bată în corpul donatorului, folosind tehnici similare.

Sursă: Mediafax

Cele mai noi articole
Raport al unei experte ONU: lumea intră într-o nouă epocă a dronelor militare 
Raport al unei experte ONU: lumea intră într-o nouă epocă a dronelor militare 
Spania începe producţia unui test de anticorpi cu o fiabilitate de 98%
Spania începe producţia unui test de anticorpi cu o fiabilitate de 98%
Estimări sumbre ale cercetătorilor. 1 din 150 de americani este infectat cu noul coronavirus „chiar acum”
Estimări sumbre ale cercetătorilor. 1 din 150 de americani este infectat cu noul coronavirus „chiar acum”
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Ik, tribul oamenilor ”fără inimă” din Uganda, nu se dovedesc a fi diferiți de restul lumii
Ik, tribul oamenilor ”fără inimă” din Uganda, nu se dovedesc a fi diferiți de restul lumii
Originile surprinzătoare ale diamantului Hope. Acesta s-a format aproape de miezul planetei
Originile surprinzătoare ale diamantului Hope. Acesta s-a format aproape de miezul planetei
Epidemia mortală din Irlanda care l-a adus la viață pe Dracula
Epidemia mortală din Irlanda care l-a adus la viață pe Dracula
Rămășițele unei pisici de acum 1.000 de ani, descoperite pe Drumul Mătăsii
Rămășițele unei pisici de acum 1.000 de ani, descoperite pe Drumul Mătăsii
Oamenii de știință vor să facă o listă completă a tuturor speciilor 
Oamenii de știință vor să facă o listă completă a tuturor speciilor 
Medic: Nu putem calcula prevalenţa COVID-19, datele nu sunt relevante
Medic: Nu putem calcula prevalenţa COVID-19, datele nu sunt relevante
Depozitele mari de metal din craterele Lunii oferă indicii asupra locului de origine a satelitului nostru natural
Depozitele mari de metal din craterele Lunii oferă indicii asupra locului de origine a satelitului nostru natural
Cel mai mare proiect inițiat de o universitate din România. Navă de cercetare și laboratoare pentru a monitoriza Dunărea
Cel mai mare proiect inițiat de o universitate din România. Navă de cercetare și laboratoare pentru a monitoriza Dunărea
Ce este gravitația?
Ce este gravitația?
Veninul unei meduze gigant este atât de complex încât cercetătorii nu știu ce îl face periculos
Veninul unei meduze gigant este atât de complex încât cercetătorii nu știu ce îl face periculos
Zborurile interstelare ar putea duce chiar și la evoluții lingvistice
Zborurile interstelare ar putea duce chiar și la evoluții lingvistice
Bizonii sălbatici se întorc în Marea Britanie pentru prima oară în ultimii 6.000 de ani
Bizonii sălbatici se întorc în Marea Britanie pentru prima oară în ultimii 6.000 de ani
Tinder lansează o nouă funcție
Tinder lansează o nouă funcție
Roverul Curiosity pornește într-o nouă călătorie
Roverul Curiosity pornește într-o nouă călătorie