Home » Știință » Teorie revoluţionară în rândul antropologilor. Diversitatea primilor oameni a fost subestimată

Teorie revoluţionară în rândul antropologilor. Diversitatea primilor oameni a fost subestimată

Publicat: 15.04.2015
Cele mai vechi fosile ale omului modern descoperite în sud-estul Asiei au fost reexaminate, iar oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acestea ar indica faptul că strămoşii noştri erau mult mai diverşi decât se credea până acum. Un maxilar de om adult care combină caracteristici asociate cu omul modern şi cu cel de Neanderthal este chiar mai mic decât unul cunoscut a fiind specific '"hobbiţilor" din Indonezia şi îi pune în încurcătură pe antropologi.

Descoperirea unui craniu în Munţii Annamite din Laos în 2010 a rescris tot ceea ce ştiam despre migrarea oamenilor în regiune, demonstând că aceştia au ajuns să se stabilească în zonă cu mii de ani înaintea perioadei estimate iniţial. Craniul avea o vechime de 46.000-63.000 de ani, în timp ce cele mai vechi rămăşiţe ale omului modern descoperite în estul Asiei aveau o vechime de 36.000-40.000 de ani.

Un an mai târziu, un maxilar a fost descoperit în aceeaşi peşteră. Craniul şi maxilarul au în principiu aceeaşi vechime, dar dimensiunile şi alte caracteristici arată că acestea nu provin de la acelaşi individ. Craniul are caracteristici asociate cu omul modern, în timp ce maxilarul este mai dificil de asociat unui anumit strămoş.

„Pe lângă faptul că are dimensiuni incredibil de mici, acest maxilar cupride un amestec de trăsături are combină anatomia tipică a omului modern, cum ar fi prezenţa unei bărbii proeminente, cu trăsături mai comune în rândul strămoşilor arhaici precum omul de Neanderthal, spre exemplu un os foarte gros care ţine molarii la locul lor”, a declarat Dr. Laura Shackelford de la Universitatea din Illinois, Statele Unite.

Asemenea combinaţii de trăsături asociate unor specii diferite îi pun în încurcătură pe antropologi. „Unii cercetători au folosit aceste trăsături ca dovadă care arată că în perioada migrării omul modern s-a întâlnit cu populaţiile arhaice care trăiau deja în acele regiuni”, adaugă Shackelford. Ea nu este însă de acord cu o astfel de teorie, ci crede că aceste elemente trebuie văzute ca o dovadă că oamenii de atunci aveau trăsături diferite, asemenea celor de astăzi.

Shackelford analizează această teorie alături de o echipă de cercetători. Aceşti oameni de ştiinţă susţin că fosile mai vechi au fost descoperite în regiune cu trăsături care sugerează că ar fi aparţinut unor membri şi mai vechi ai speciei noastre sau chiar unui predecesor. Între timp, alte fosile descoperite demonstrează că alte specii de om trăiau în regiune chiar şi cu 190.000 de ani în urnă.

Studiile genetice făcute pe maxilarul descoperit în peştera din Laos arată că în acea perioadă exista o populaţie cu o dinamică extrem de complexă în Asia.

Sursă: iflscience.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?