Home » Știință » DESCOPERIRE uriaşă făcută de astronomi în centrul Căii Lactee – VIDEO

DESCOPERIRE uriaşă făcută de astronomi în centrul Căii Lactee – VIDEO

Publicat: 29.10.2015
Cercetători din cadrul Observatorului Sudic European au descoperit în centrul Căii Lactee ceea ce par a fi stele recent formate, dispuse sub forma unui disc. Până în momentul de faţă se credea că în mijlocul galaxiei noastre se află doar aştri formaţi în trecutul îndepărtat, însă noile studii au arătat că noi formaţiuni încep să apară în spaţiul respectiv.

Aceste stele, cunoscute sub numele de cefeide (după constelaţia Cefeu), au fost studiate cu ajutorul unui telescop de tip VISTA, care foloseşte raze infraroşii pentru a pătrunde în praful cosmic şi a colecta, astfel, imagini. Studiul de faţă a fost posibil tocmai datorită acestor imagini, asamblate de-a lungul timpului şi analizate riguros.

În acest fel au fost descoperite 665 de cefeide, specialiştii fiind suprinşi să afle că printre acestea se numără 35 de aşa-zise „cefeide clasice”, stele tinere, care, în comparaţie cu Soarele, sunt de 4 până la 20 de ori mai masive şi de 100.000 de ori mai luminoase.

Pe parcursul cercetărilor, stelele au fost cartografiate şi s-a descoperit, astfel, că acestea sunt grupate sub forma unui disc poziţionat în partea centrală a Căii Lactee. 

Cele 35 de cefeide clasice au o vârstă de aproximativ 100 de milioane de ani, printre cele mai recente aflându-se stele formate acum 25 de milioane de ani. Nu este exlcus ca printre acestea să fie descoperite cefeide chiar mai tinere.

Studiile continuă şi în momentul de faţă, pentru a se determina originea misterioaselor formaţiuni stelare.

Sursa: Philly

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut

Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?

O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari

Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?

Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens

Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?

Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman

Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece