Home » Știință » Cum poate fi folosit WI-FI-ul pentru urmărire. Te poate distinge dintr-un grup – VIDEO

Cum poate fi folosit WI-FI-ul pentru urmărire. Te poate distinge dintr-un grup – VIDEO

Publicat: 03.11.2015
Cercetatorii de la Facultatea de Informatică, Institutul Tehnologie Massachusettes în colaborare cu cei de la Laboratorul de Inteligenţă Artificială au dezvoltat un software care utilizează variaţiile din semnalele Wi-Fi pentru a recunoaşte siluete umane prin pereţi. Cercetătorii au creat un dispozitiv, numit RF-Capture, care transmite semnale wireless, apoi analizează reflexiile acestor semnale pentru a depista silueta unui om.
În 2013, cercetătorii au utilizat o tehnologie similară, bazată pe frecvenţele undelor radio care detectau mişcările de cealaltă parte a unui perete sau a unui obstacol. Acum, RF-Capture este atât de complex, încât poate determina şi diferenţele cele mai subtile în formele corpului, şi cu o precizie de 90% poate distinge printr-un perete 15 persoane diferite. La aceste persoane poate fi determinate chiar şi modelul respiraţiei şi ritmul cardiac. 
 
RF-Capture este instalat într-o cameră, iar persoanele se află într-o cameră alăturată sau se plimbă în spatele unui perete. Dispozitivul emite semnale Wi-Fi, care trec prin perete şi detectează diferite părţi ale corpului uman care se mişcă. Diferitele părţi ale corpului sunt captate instantaneu şi reflectate în semnalul wireless. Apoi, folosind un algoritm pentru a identifica părţile corpului, dispozitivul combină imaginile pentru a crea o siluetă în mişcare.
 
În unele experimente, când cercetatorii au orientat aparatul pentru detectarea unor modele specifice, RF-Capture a fost capabil să urmărească inclusiv scrierea de mână a unei persoane care a mimat scrisul în aer.
 
Chiar dacă, în lumea reală, nu există încă o aplicaţie a aparatului care foloseşte frecvenţe radio, cercetătorii de la MIT afirmă că acesta are mai multe posibilităţi. Potrivit theverge.com, RF-Capture poate fi utilizat pentru a urmări mişcările unor persoane de vârsta a treia, care locuiesc singure. Această tehnologie, ar putea fi utilizată în casele inteligente, iar anumite gesturi ar putea fi folosite pentru a controla aparatele. Cercetatorii se aşteaptă ca tehnologia să evolueze în timp, pentru a fi mai precisă.
 
Acest sistem seamănă foarte bine cu un model de spionaj. Cercetătorii afirmă că acest dispozitiv,  înainte de a fi pus în aplicare, ar trebui să aibă şi un regulament în utilizarea lui. Oamenii de ştiinţă lucrează acum asupra unui sistem de blocaj, care va permite ca fiecare persoană să fie urmărită numai de dispozitivul său.
 
Sursă: The Verge
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase