Home » Știință » Renunţarea la mâncarea tradiţională a fost urmată de apariţia acestei boli. Avertismentul unui important specialist

Renunţarea la mâncarea tradiţională a fost urmată de apariţia acestei boli. Avertismentul unui important specialist

Publicat: 20.12.2015
Frecvenţa cancerelor digestive a crescut în ultimii ani, odată cu înlocuirea alimentaţiei tradiţionale cu hrana modernă, specifică altor ţări, consideră profesorul Mircea Beuran, arătând că o altă problemă în România este lipsa unui program de screening pentru depistarea acestor boli.
„Viaţa modernă a adus cu ea şi schimbarea stilului alimentar. Dar organismul nu se obişnuieşte peste noapte cu o nouă alimentaţie, mai condimentată, mai piperată, cu sosuri diverse sau altele, de aici şi creşterea suferinţelor digestive. Mai mult de o treime din cancerele din om sunt pe tubul digestiv. Vorbim de cancer de colon şi rect, dar şi de stomac, ficat, pancreas, esofag, adică toate segmentele tubului digestiv şi anexele tubului digestiv – ficat şi pancres”, a declarat Mircea Beuran, şeful Secţie chirurgie II la Spitalul Floreasca.
 
Potrivit medicului, „tot ce mâncăm şi bem introducem în acest tub digestiv care, probabil, nu mai are componentele chimice necesare ca arderile care se produc în timpul metabolismului să poată fi evacuate fără elemente intermediare care sunt nocive şi care pot dezvolta boala oncologică”.
 
„Sigur, trebuie să atenţionez totuşi, că o cauză către gastruită, ulcer, cancer poate fi o bacterie Helicobacter pilori, care menţine o inflamaţie a zonei. 85 la sută din populaţia globului are această bacterie. (…)Important: să mâncăm foarte bine dimineaţa, apoi ceva mai puţin la prânz, iar seara să o dăm duşmanilor”, a mai adaugat Beuran.
 
 
Totuşi el a apreciat că au fost făcute progrese importante în depistarea cancerului.
 
„Progrese în depistarea cancerului sunt tot mai vizibile. S-a dezvoltat endoscopia atât ca diagnostic, cât şi ca tratament. Făcând genomul uman, putem avea harta genetică a noastră şi să aflăm mult mai de timpuriu ce potenţial de boală avem în noi şi care ar fi gestul profilactic ca să nu trecem prin evoluţia bolii”, a arătat medicul.
 
România nu are însă un sistem de screening, ceea ce a dus la creşterea frecvenţei cancerelor digestive, a atras el atenţia.
 
Beuran semnează, alături de medicul oncolog Alexandru Irimie şi gastroenterologul Mircea Grigorescu, cel de-al treilea volum al „Tratatului de Oncologie Digestivă”, după cele apărute în 2013 şi 2014.
 
Pentru realizarea volumului, premiat de Academia Română, cei trei autori coordonatori au colaborat cu toate specializările implicate în patologia oncologică digestivă – gastroenterologi, radiologi, oncologi, geneticieni, anatomopatologi, chirurgi – şi cu profesionişti din cercetare.
 
„Fiecare segment anatomic al tubului digestiv este analizat şi din punctul de vedere al modificărilor genetice, ceea ce reprezintă un alt punct forte al lucrării. În al doilea rând, sunt abordate toate metodele folosite pentru investigarea imagistică, de la ecografia super performantă, CT, RMN, angiograf, scintigraf etc., până la PET-scan, care este util în unele forme de cancer, dar nerecomandabil în alte forme de cancer. De asemenea, sunt abordate noutăţile din oncologia digestivă: chimioterapia, radioterapia, alte tipuri de terapii oncologice, nanoterapii”, a explicat Beuran.
 
Fiecare capitol al tratatului are şi un capitol consacrat profilaxiei.
 
Sursa: Mediafax
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață