Home » Știință » Stephen Hawking: „Undele gravitaţionale ar putea revoluţiona astronomia” – VIDEO

Stephen Hawking: „Undele gravitaţionale ar putea revoluţiona astronomia” – VIDEO

Stephen Hawking: „Undele gravitaţionale ar putea revoluţiona astronomia” – VIDEO
Publicat: 20.02.2016
Detectarea în mod direct a undelor gravitaţionale nu numai că îi dă dreptate lui Einstein, ci şi deschide noi oportunităţi cercetătorilor de a studia zone necunoscute din Univers

Pe data de 11 februarie 2016, echipa de cercetare din cadrul LIGO („Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory”) făcea un anunţ istoric: undele gravitaţionale au fost, pentru prima dată, detectate. Cunoscutul fizician britanic Stephen Hawking nu a ezitat să îi felicite oamenii de ştiinţă americani, declarând că „aceste rezultate confirmă predicţiile enunţate de Albert Einstein în cadrul Teoriei relativităţii generale”.

Detectarea în mod direct a undelor gravitaţionale nu numai că îi dă dreptate lui Einstein, ci şi deschide noi oportunităţi cercetătorilor de a studia zone necunoscute din Univers. În momentul de faţă, astronomii folosesc spectrul electromagnetic, pentru a studia Universul, însă există obiecte cosmice care nu emit radiaţii, pe care spectrul nu le poate detecta. Prin urmare, oamenii de ştiinţă ar putea folosi undele gravitaţionale, cu scopul de a studia aceste structuri.

În cadrul cercetării pe care au realizat-o în cadrul observatoarelor LIGO, specialiştii americani au detectat undele gravitaţionale, cu o precizie atât de mare încât semnalele receptate corespundeau aproape perfect cu ipoteza coliziunii unor găuri negre, care a avut loc în urmă cu circa 1,3 miliarde de ani. Mai mult decât atât, Stephen Hawking susţine că semnalele se potrivesc cu teoriile despre găurile negre, pe care el le-a enunţat în anul 1970.

„Prin intermediul cercetărilor realizate în cadrul observatoarelor LIGO s-a putut realiza prima detectare a primului sistem binar al unei găuri negre, dar şi prima coliziune a unor astfel de obiecte cosmice. Proprietăţile sistemului detectat corespund predicţiilor despre găuri negre, pe care le-am făcut în anul 1970, aici, la Cambridge”, a menţionat Hawking.

Odată cu detectarea undelor gravitaţionale, s-a descoperit şi faptul că acestea apar în momentul în care două găuri negre intră în coliziune. Acesta a fost şi cazul de faţă, ba mai mult, undele au putut fi identificate cu mare precizie deoarece obiectele cosmice aveau mase extrem de mari: de 29 de ori, respectiv 36 de ori masa Soarelui.

Sursa: space.com

Vă mai recomandăm şi: Poate creierul să funcţioneze separat de restul organismului?

                                             O tânără daneză face cea mai sinceră reclamă României. VIDEO

                                             Ce să faci dacă ai vărsat apă pe laptop

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase