Home » Știință » STUDIU: Tumorile tiroidiene nu sunt o formă de cancer

STUDIU: Tumorile tiroidiene nu sunt o formă de cancer

STUDIU: Tumorile tiroidiene nu sunt o formă de cancer
Publicat: 09.05.2016
Un tip de tumoră care a fost încadrată în categoria cancerelor de zeci de ani, se pare că nu intră în această clasificare, după cum au declarat oamenii de şiinţă. Este vorba despre cancerul tiroidian. Astfel, noile descoperiri ar putea însemna evitarea tratamentului cu iod radioactiv şi a intervenţiilor chirurgicale dureroase care se fac în prezent, ca unică şansă de recuperare pentru această afecţiune.

Potrivit studiului citat de The Independent, având în vedere faptul că pacienţii cu tumori tiroidiene nu vor mai fi consideraţi ca având cancer, sistemul medical va economisi bani, întrucât tratamentele scumpe care sunt aplicate în prezent acestor persoane nu îşi mai au locul, fiind ineficiente. Mai mult, sunt aşteptate noi descoperiri şi cu privire la clasificarea altor afecţiuni, cum ar fi cele de prostată, de sân sau de plămân. 

Această veste este considerată o nouă cale în ceea ce priveşte tratarea şi diagnosticarea cancerului. 

„Din câte ştiu eu, este pentru prima dată în epoca modernă când un tip de cancer este reclasificat”, a afirmat unul dintre experţii care au aprobat reclasificarea, medicul Yuri Nikiforov. 

În cadrul studiului au fost incluse şi analizate 268 de tumori, de către un grup de specialişti oncologi şi patologi. 

S-a dovedit că tumorile tiroidiene nu indeplinesc criteriile de diagnostic necesare pentru a fi incluse în categoria celor canceroase. 

„Cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm acum este faptul că nomenclatura unei boli ar trebui să reflecte riscurile clinice ale acestei boli şi manifestările sale şi nu trebuie să fie dată doar în funcţie de cercetarea la microscop. Dacă te îmbraci ca un criminal, nu înseamnă că eşti un criminal. Tumora nu ar trebui clasificată drept canceroasă având în vedere doar aspectul ei”, a explicat medicul Ronald Ghossein, director la un centru de cercetare pentru cancer din New York.

 Medicii susţin că această tactică trebuie aplicată în cazul tuturor bolilor. 

Tumorile tiroidiene sunt un tip de tumori rare care se dezvoltă sub forma unor umflături nedureroase pe gât. Cazurile de tumori tiroidiene sunt mai des întâlnite în cazul femeilor, iar explicaţia pare să fie legată de hormoni. 

Sursa: gandul.info

Vă mai recomandăm şi: „Cancerul Mobil”! Telefoanele mobile cresc riscul!

                                            Tumorile din eprubetă: la ce folosesc asemenea experimente?

                                            Americanii au găsit o posibilă soluţie pentru tratamentele anticancer personalizate

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase