Home » Știință » O variantă nebunească a sistemului Hyperloop urmează să fie construită în mediul subacvatic. Va revoluţiona transportul – VIDEO

O variantă nebunească a sistemului Hyperloop urmează să fie construită în mediul subacvatic. Va revoluţiona transportul – VIDEO

O variantă nebunească a sistemului Hyperloop urmează să fie construită în mediul subacvatic. Va revoluţiona transportul – VIDEO
Publicat: 29.06.2016
Visul lui Elon Musk de a crea cel mai eficient mijloc de transport merge mai departe.

La numai o lună după testarea motorului Hyperloop, directorul tehnic al Hyperloop One, Brogan BamBrogan susţine că inginerii din cadrul companiei americane sunt pregătiţi să contruiască un sistem similar subacvatic, însă aşteaptă ca producţia să fie una eficientă din punct de vedere al costurilor şi competitivităţii.

,,Experienţa acumulată la SpaceX şi-a pus amprenta pe proiectul Hyperloop. Nu a trebuit să inventăm nimic, însă tot ceea ce facem este să inovăm şi să reducem costurile cât se poate de mult”, a declarat BamBrogan pentru revista Futurism. 

După ce va fi construit, Hyperloop, concept iniţiat de CEO-ul Space X Elon Musk, va fi un sistem capabil să transporte pasageri cu o viteză de până la 1220 km/h. Persoanele aflate la bord vor călători într-o capsulă presurizată, care se va deplasa cu ajutorul unor sisteme de propulsie cu levitaţie magnetică şi cu presiune de aer. 

Sursa:youtube.com/ColdFusion

Brogan BamBrogan susţine că, deocamdată, costurile de producţie pentru Hyperlroop sunt foarte mari, însă, pe parcurs ce tehnologia avansează, acestea vor scădea şi vor face capabilă fabricarea celui mai eficient mijloc de transport inventat până acum. 

,,Credem că le vom putea oferi oamenilor ceea ce ei nici nu ştiu deja că vor, iar această dorinţă se poate manifesta în diverse moduri. Prin urmare, cred că vom vedea sisteme mult mai performante decât acesta, cum ar fi cele instalate în tuneluri sau în mediul subacvatic”, a menţionat în final CTO-ul Hyperloop One. 

Sursa: sciencealert.com

Vă mai recomandăm şi: Mai rapid decât avionul: ce este hyperloop, misteriosul mijlocul de transport al viitorului? (VIDEO)

                                  Miliardarul Elon Musk dezvăluie amănunte despre Hyperloop – sistemul care ar putea revoluţiona transportul (GALERIE FOTO)  

                                          Sistemul Hyperloop a fost testat pentru prima dată. Ce viteză a atins dispozitivul în numai o secundă – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase