Home » Știință » Creierul adolescenţilor prezice riscul de apariţie a tulburărilor mintale la maturitate

Creierul adolescenţilor prezice riscul de apariţie a tulburărilor mintale la maturitate

Creierul adolescenţilor prezice riscul de apariţie a tulburărilor mintale la maturitate
Publicat: 08.08.2016
Creierul adolescenţilor poate dezvălui dacă aceştia vor dezvolta boli mintale în timp, arată un studiu citat de The Independent.

Scanările făcute la nivelul creierului pot da indicii cu privire la riscul de dezvoltare a bolilor mintale prezent în cazul fiecărui adolescent în parte. Sunt luate în considerare boli precum schizofrenia sau depresia. 

Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge şi de la University College London au făcut astfel de scanări la 300 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, pentru monitorizarea structurii creierului.  

Rezultatele, făcute publice în cadrul unei conferinţe a Academiei Naţionale de Ştiinţe, arată că zonele creierului care au suferit cele mai importante schimbări în timpul adolescenţei sunt cele în care există genele corelate riscului de dezvoltare a schizofreniei.  

„Adolescenţa poate fi o perioadă de tranziţie dificilă şi în această perioadă vedem primele semne ale unor tulburări de ordin mintal cum ar fi schizofrenia sau depresia”, a explicat profesorul Ed Bullimore de la Universitatea din Cambridge. 

El susţine că acest studiu oferă o explicaţie referitoare la relaţia dintre adolescenţă şi bolile de natură psihică. Astfel, în funcţie de trăirile din adolescenţă, aceste gene corelate cu tulburări precum schizofrenia sau depresia se dezvoltă şi se modifică rapid în această perioadă. 

Acestea sunt ca nişte noduri care controlează modul în care regiunile creierului nostru comunică unele cu altele, iar dacă ceva nu merge bine acolo, creierul nostru va fi afectat. 

„Dacă ne imaginăm aceste noduri  ca fiind aeroporturile internaţionale din reţeaua aeriană, atunci înţelegem de ce perturbarea dezvoltării unuia dintre aceste noduri are un mare impact asupra comunicării informaţiilor în reţeaua creierului, aşa cum o defecţiune pe un aeroport important, cum ar fi Heathrow, o are asupra fluxului traficului aerian”, a explicat profesorul. 

Depresia şi anxietatea se numără printre cele mai frecvente astfel de tulburări care îşi au originea în modificările care apar la nivelul creierului în adolescenţă. 

Sursa: Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase