Home » Știință » Experienţele nefaste din copilărie pot afecta dezvoltarea creierului

Experienţele nefaste din copilărie pot afecta dezvoltarea creierului

Publicat: 27.10.2016
Din păcate, nu toţi copiii au o copilărie confortabilă, unii dintre ei luptându-se cu sărăcia, violenţa sau cu drama de a pierde pe cineva drag de la o vârstă fragedă.

 Dr. Nadine Burke Harris a fost prima care a folosit termenul de „experienţă nefavorabilă a copilăriei” într-o conferinţă TED în luna septembrie a anului 2014. În cadrul acesteia, a explicat cum factorii care îi stresează pe copii au un impact hotărâtor asupra  dezvoltării cerebrale.

În plus, aceasta este de părere că acestea pot cauza boli ale inimii sau cancerul de plămâni.  Pe lângă afecţiunile fizice, aceştia sunt extrem de predispuşi şi la apariţia afecţiunilor psihice. Totuşi, moştenirile familiale, situaţia socială şi cea din comunitatea în care trăieşte copilul au un rol dominant în ceea ce priveşte reuşita acestora de a depăşi momentele grele sau, dimpotrivă, de a se adânci şi mai mult în suferinţa lor.

Mai mult decât atât, cercetătorii au făcut legătura între această experienţă nefavorabilă şi diabetul, menţionând că cei ai căror părinţi au cel puţin diploma de bacalaureat sunt mai puţin predispuşi către această boală decât copiii ai căror părinţi nu şi-au definitivat ciclul liceal.

Sursa: Big Think

Citeşte şi:

Creierul cel mai evoluat este si cel mai lent

S-a descoperit cel mai vechi creier uman

Vrei sa fii mai inteligent? Lectureaza texte lipsite de sens

Creierul artificial ar putea deveni real in urmatorii 10 ani

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice

O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată

(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top

(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!

Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier

Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?

O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron

Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului

2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României

Unde se află prima cabană montană construită în România?

Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă

Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți

Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA

Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord

28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului

Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete

Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie