Home » Știință » Cea mai vârstnică femeie care va ajunge în spaţiu. Peggy Whitson va conduce Staţia Spaţială Internaţională – VIDEO

Cea mai vârstnică femeie care va ajunge în spaţiu. Peggy Whitson va conduce Staţia Spaţială Internaţională – VIDEO

Publicat: 17.11.2016
Un nou echipaj, alcătuit din trei astronauţi, dintre care o femeie, a plecat joi seara spre Staţia Spaţială Internaţională.

Cei trei membri ai echipajului sunt Oleg Novitsky (45 ani), comandant de bord, astronautul francez Thomas Pesquet (38 ani) şi Peggy Whitson, de la NASA.

Peggy Whitson, în vârstă de 56 de ani, va stabili un record mondial după ce va deveni cea mai vârstnică femeie care ajunge în spaţiu. Totodată, va fi a doua femeie care va conduce Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Cei trei astronauţi au plecat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, la ora 22.20 (ora României), la bordul unei navete Soyuz MS-03.

Capsula minusculă de doar 2,5 metri lungime a fost lansată cu ajutorul celebrului lansator rus Soyuz.

Sursa: CBC

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase