Home » Știință » MARTE ar putea susţine din nou VIAŢA. Planul ambiţios al unor experţi din cadrul NASA prin care doresc să creeze o atmosferă asemănătoare cu cea a Terrei pe planeta roşie

MARTE ar putea susţine din nou VIAŢA. Planul ambiţios al unor experţi din cadrul NASA prin care doresc să creeze o atmosferă asemănătoare cu cea a Terrei pe planeta roşie

MARTE ar putea susţine din nou VIAŢA. Planul ambiţios al unor experţi din cadrul NASA prin care doresc să creeze o atmosferă asemănătoare cu cea a Terrei pe planeta roşie
Publicat: 05.03.2017
Cercetătorii din cadrul NASA au propus lansarea unui câmp magnetic în jurul planetei Marte. Noul concept ar putea proteja planeta de vânturile solare intense şi le-ar permite astronauţilor să exploreze planeta alături de rovere

În cadrul planului, Marte ar fi poziţionat în interiorul unui câmp magnetic care ar putea ajuta la reconstruirea atmosferei care a fost distrusă de un aflux de particule solare, relatează Mail Online. 

Prin intermediul acestui proces ar putea fi recreat un mediu care nu ar putea apărea în următorele 700 de milioane de ani.  Experţii NASA au declarat că planul lor ar putea fi implementat înainte de 2050. Aproximativ 90% din atmosfera planetei a fost distrusă de vânturile solare, spune Jim Green , director al diviziei Planetary Science, NASA. 

Proba spaţială Maven a dezvăluit că atmosfera pierde aproximativ 13 kilograme din oxigen pe secundă. În cele din urmă, temperaturile vor creşte până într-un punct care va permite sublimarea peliculei de CO2 de deasuprea zonei polare. În cele din urmă apa din interiorul planetei va ieşi la suprafaţă. Însă procesul ar putea dura peste 700 de milioane de ani. 

Planul dezvăluit de Green ar putea accelera acest proces şi ar putea diminua unele extreme. Experţii doresc să creeze un câmp dipol în zona orbitei dintre Marte şi Soare, care ar proteja planeta de vânturile solare puternice. 

Cu ajutorul tehnicii, simulatoarele pe computer au demonstrat că planeta ar putea dezvolta un câmp magnetic comparabil cu cel al Pământului. Prin creşterea presiunii, ecuatorul s-ar încălzi ceea ce ar conduce către topirea zonei polare, spune Green. 

Astfel dioxidul de carbon ar fi eliberat, iar gazul ar umple din nou atmosfera. În câţiva ani, clima ar fi din nou stabilă.  ,,Este vorba de schimbarea artificială a climatului,” spune Green. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O misterioasa pestera martiana a fost descoperita de… elevii americani

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase