Prima pagină Stiinta

Un ingredient esenţial pentru formarea vieţii a fost găsit la 400 de ani lumină distanţă. ''Suntem foarte încântaţi de aceste rezultate''

Alexandru Voiculescu 06.12.2017 | ● Vizualizări: 1255
Credit: ESO     + zoom
Galerie foto (1)

Telescopul ALMA a observat stele în primele faze ale formării şi a găsit urme de izocianat de metil - un compus chimic care reprezintă o „cărămidă” a vieţii. Este pentru prima dată când o moleculă prebiotică a fost detectată în protostelele de tipul soarelui nostru - tipul care duce la evoluţia unui sistem solar similar cu cel în care ne aflăm.

De asemenea, descoperirea va ajuta astronomii să înţeleagă cum a apărut viaţa pe Terra, scrie Science Daily.

Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) din Chile a fost utilizat de două echipe de cercetători pentru a analiza sistemul stelar IRAS 16293-2422, unde au găsit acest compus organic prebiotic.

„Acest sistem stelar continuă să ne furnizeze informaţii! După descoperirea zaharurilor, acum am găsit izocianat de metil. Această familie de molecule organice este implicată în sinteza peptidelor şi a aminoacizilor, care, în forma lor de proteine, sunt baza biologică a vieţii pe care o cunoaştem”, explică Niels Ligterink de la Observatorul Leiden din Olanda şi Audrey Coutens de la Universitatea College London din Regatul Unit.



Semnele acestui compus chimic au fost găsite în zona internă a coconului de gaz şi praf care înconjoară stelele aflate în primele faze de evoluţie.

IRAS 16293-2422 este un sistem stelar format din stele foarte tinere, aflat la 400 de ani lumină distanţă, în constelaţia Ophiuchus.

Rafael Martín-Doménech şi Víctor M. Rivilla, conducătorii acestui studiu, au precizat că „suntem foarte încântaţi de aceste rezultate pentru că aceste protostele sunt foarte similare cu Soarele la începutul existenţei sale, prezentând aceleaşi condiţii care sunt potrivite pentru formarea planetelor de dimensiunea Pământului. Prin descoperirea moleculelor prebiotice, mai avem o piesă a puzzle-ului care ilustrează modul în care viaţa a apărut pe planeta noastră”.

Vă recomandăm să înţelegeţi şi următoarele articole:

Reprezentant NASA: „Vom descoperi viaţă extraterestră în următorii 20 de ani!” (VIDEO)

Primele imagini dintr-o lume extraterestră, dezvăluite de NASA la 12 ani de la filmarea lor

Cele 4 locuri din Sistemul Solar în care ar putea exista viaţă extraterestră

Nu suntem singuri în Univers: au fost descoperite cele mai convingătoare dovezi ale existenţei vieţii pe Marte

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI