Home » Stiinta » O nouă metodă inedită şi extraordinar de simplă poate fi tratamentul minune împotriva cancerului

O nouă metodă inedită şi extraordinar de simplă poate fi tratamentul minune împotriva cancerului

06.19.2017
O nouă metodă inedită şi extraordinar de simplă poate fi tratamentul minune împotriva cancerului
Corpul lui Ken Shefveland a fost distrus de cancer, şi, cu fiecare tratament, doctorii erau din ce în ce mai aproape de o abordare radicală: aceştia au extras câteva dintre celulele din sistemul său imunitar, le-au transformat în „asasini" ai bolii şi apoi le-au injectat înapoi în corpul bărbatului, informează AP.

Deşi în acest moment se află în fază experimentală, cercetătorii susţin că această metodă are mari şanse de reuşită şi dau exemplul unuia dintre pacienţii care au acceptat să fie trataţi cu celule modificate extrase din propriul organism, scrie Gândul.

Terapia auto-imună este cea mai nouă tendinţă în tratarea cancerului şi este, practic, descoperirea inovatoare a ultimei perioade: crearea de „medicamente vii” care, în organism, se dezvoltă ca o armată ce caută şi distruge tumorile. Astfel, potrivit lui Shefveland, acesta a văzut cu ochiul liber cum „cancerul pur şi simplu s-a topit”. O lună mai târziu, doctorii de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson au constatat că în corpul bărbatului nu mai exista niciun fel de semn al vreunul limfom. 
 
„Astăzi aflu că sunt sunt total curat de cancer – cât este asta de minunat?”, a declarat Shefveland. Acest tip de terapie experimentală marchează o modalitate cu totul nouă de a trata cancerul, cu condiţia ca oamenii de ştiinţă să poată să-l aplice în siguranţă. Studiile aflate în stadiu incipient alimentează speranţa potrivit căreia infuziile singulare de celule modificate şi încărcate cu tratamentul inovator ar putea ajuta un număr impresionant de pacienţi cu leucemie sau limfon. „Această metodă demonstrează puterea incredibilă a sistemului nostru imunitar”, a explicat David Maloney, director medical pentru imunoterapie celulară, care s-a ocupat de cazul lui Shefveland. 
 
„Vorbim, într-adevăr, despre pacienţi care nu mai au alte opţiuni şi ne uităm cum tumorile şi leucemiile dispar într-un interval de câteva săptămâni. Dar sunt încă foarte multe de învăţat în acest domeniu”, a precizat şi directorul Institutului, Stanley Riddell.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 

Cele mai noi articole
Microsoft adaugă noi funcții pentru Teams
Microsoft adaugă noi funcții pentru Teams
Ce spun ANPC și ANSVSA despre supraviețuirea coronavirusului pe alimente, după studiul de la Universitatea din București
Ce spun ANPC și ANSVSA despre supraviețuirea coronavirusului pe alimente, după studiul de la Universitatea din București
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
„America alege: Tump vs Biden” – B1 TV difuzează, în exclusivitate în România, o anchetă spectaculoasă despre alegerile prezidențiale din SUA, din 2020
„America alege: Tump vs Biden” – B1 TV difuzează, în exclusivitate în România, o anchetă spectaculoasă despre ...
Epic Games, Spotify și alte companii se aliază împotriva App Store și Google Play
Epic Games, Spotify și alte companii se aliază împotriva App Store și Google Play
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Experții au descoperit că SARS-CoV-2 a suferit mutații, iar noua tulpină este mult mai infecțioasă
Experții au descoperit că SARS-CoV-2 a suferit mutații, iar noua tulpină este mult mai infecțioasă
Un studiu de la Harvard susține că viața ar putea să existe în subteran pe Lună și pe Marte
Un studiu de la Harvard susține că viața ar putea să existe în subteran pe Lună și pe Marte
Motivul pentru care Google a eliminat din Street View plimbarea virtuală pe masivul Uluru
Motivul pentru care Google a eliminat din Street View plimbarea virtuală pe masivul Uluru
Oțelul inoxidabil nu este un aliaj modern. Dovada care arată că este vechi de aproape 1.000 de ani
Oțelul inoxidabil nu este un aliaj modern. Dovada care arată că este vechi de aproape 1.000 de ani
10 situri și monumente de mare valoare distruse de teroriștii ISIS în Siria și Irak
10 situri și monumente de mare valoare distruse de teroriștii ISIS în Siria și Irak
Peste 140.000 de decese provocate de coronavirus în Brazilia, dar plajele sunt pline
Peste 140.000 de decese provocate de coronavirus în Brazilia, dar plajele sunt pline
Iulia Haşdeu, copilul genial care putea să îl întreacă pe Eminescu. Legătura dintre tată şi fiică ce a sfidat paranormalul
Iulia Haşdeu, copilul genial care putea să îl întreacă pe Eminescu. Legătura dintre tată şi fiică ce a sfidat paranormalul
Cum va fi vremea în octombrie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei
Cum va fi vremea în octombrie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei
O firma din Australia a testat un spray nazal care reduce dezvoltarea coronavirusului
O firma din Australia a testat un spray nazal care reduce dezvoltarea coronavirusului
Misterul „tastaturii de piatră” din Norwich a fost elucidat
Misterul „tastaturii de piatră” din Norwich a fost elucidat
Părul uman, folosit la curățarea petrolului care poluează oceanele
Părul uman, folosit la curățarea petrolului care poluează oceanele
Un fermier a dat peste o piatră foarte rară, de mare importanță, în timp ce își ara câmpul
Un fermier a dat peste o piatră foarte rară, de mare importanță, în timp ce își ara câmpul