Prima pagină Stiinta

Un obicei tot mai frecvent al românilor este un adevărat pericol pentru sănătatea respiratorie

Redactia Descopera.ro | 06.20.2017 | ● Vizualizări: 11999

În ziua de astăzi, din lipsă de spaţiu sau din comoditate, tot mai multe persoane îşi usucă hainele proaspăt spălate pe un stativ în sufragerie sau chiar în camera în care dorm. Experţii avertizează, însă, cu privire la siguranţa acestui obicei pentru sănătate.

Aceste riscuri cresc în cazul în care casa nu este prevăzută cu un sistem modern de ventilaţie sau nu este aerisită aşa cum trebuie atunci când hainele sunt întinse şi uscate în interiorul camerelor, scrie Gândul



Acest obicei conduce la apariţia mucegaiului de interior şi a acarienilor, ambele fiind extrem de păcătoase pentru sănătate, crescând riscul de apariţie a astmului şi a altor afecţiuni respiratorii. 

Inhalarea agenţilor fungiţi formaţi din cauza umezelii este cauza care conduce la apariţia alergiilor respiratorii, explică experţii. Astfel, este recomandat ca, în cazul în care locuinţa noastră nu dispune de un sistem de ventilaţie performant, care să permită absorbţia umezelii, să fie evitată uscarea hainelor în interior. 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI