Prima pagină Stiinta

Inteligenţa artificială a fost adusă pe Marte. Roverul Curiosity este mai ''independent'' şi mai eficient

Alexandru Voiculescu 06.26.2017 | ● Vizualizări: 2058

Cercetătorii au dezvăluit în revista Science Robotics că un nou program instalat pe roverul de pe suprafaţa lui Marte dă posibilitatea explorării, recoltării şi analizării a mostrelor, independent de acţiunea umană.

Acest program a fost necesar întrucât direcţionarea roverului pe o asemenea distanţă era dificilă, putând fi desincronizată chiar şi cu câteva ore, scrie Science Magazine.

Curiosity foloseşte dispozitivul ChemCam, care lansează lasere pe rocile marţiene şi analizează particulele rezultate, aflându-se astfel compoziţia chimică.

Înainte, de multe ori, ţintele erau alese la întâmplare. Anul trecut, savanţii de la NASA au găsit o soluţie mai bună. Au încărcat la bordul roverului un software numit Autonomous Exploration for Gathering Increased Science (AEGIS). Acum, Curiosity poate scana singur fiecare locaţie şi poate folosi inteligenţa artificială pentru a găsi ţinte promiţătoare pentru ChemCam.



Înainte de acest software, Curiosity avea o rată de succes a găsirii aflorimentelor (principala ţintă a investigaţiilor) de doar 24%. Cu AEGIS, rata de succes a crescut la 94%.

Sunt aşteptate şi alte îmbunătăţiri care vor creşte capacitatea roverului de a evalua şi prioritiza ţinte.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Curiosity a descoperit o rocă misterioasă pe Marte care ar putea proveni din miezul unui asteroid

NASA a descoperit încă un indiciu care dovedeşte că pe Marte a existat apă lichidă

Curiosity face o nouă descoperire uimitoare pe Marte - VIDEO

Cum se vede planeta noastră de pe Marte? Curiosity a „pozat” Terra într-o imagine nocturnă

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI