Home » Știință » Mai avem 3 ani să salvăm planeta de la o distrugere ireversibilă: Avertismentul experţilor

Mai avem 3 ani să salvăm planeta de la o distrugere ireversibilă: Avertismentul experţilor

Mai avem 3 ani să salvăm planeta de la o distrugere ireversibilă: Avertismentul experţilor
Publicat: 26.08.2017
O planetă devastată de schimbările climatice ar putea fi pentru unii un scenariu foarte îndepărtat în timp. Dar Pământul simte deja aceste efecte, iar în lipsa unor măsuri adecvate Terra va ajunge la mari catastrofe în viitorul apropiat.
La nivel global, nivelul mării a crescut cu 50% în ultimele două decenii, scrie Rador. În 2017, temperaturile au atins deja cele mai mari valori din istorie în anumite zone, din California până în Vietnam, iar ultimii trei ani au fost cei mai fierbinţi înregistraţi vreodată. În acest context, oamenii de ştiinţă avertizează că mai avem la dispoziţie 3 ani pentru a reuşi să salvăm planeta de la o distrugere ireversibilă.
 
Într-o scrisoare deschisă publicată recent, 6 oameni de ştiinţă şi diplomaţi renumiţi, inclusiv fostul şef pentru supravegherea climei la ONU, Christiana Figueres, şi fizicianul Stefan Rahmstorf au transmis că lumea mai are aproximativ trei ani până când va ajunge să se confrunte cu cele mai grave efecte ale încălzirii globale. Documentul cere guvernelor, oamenilor de afaceri şi savanţilor să ia măsuri urgente în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră. Dacă acestea ar fi diminuate constant până în 2020, s-ar putea evita ca temperatura globală să atingă un punct ireversibil, susţin aceştia. 
 
Citeşte continuarea pe Rador
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase