Home » Știință » FOTO. Astronomii au aflat un aspect uimitor cu privire la planeta pitică Ceres

FOTO. Astronomii au aflat un aspect uimitor cu privire la planeta pitică Ceres

Publicat: 15.11.2017
Într-un studiu publicat recent în ”Geophysical Research Letters” de cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory NASA, s-a constatat că trăsăturile de suprafaţă şi interiorul planetei pitice Ceres sunt mai strâns legate decât s-a crezut anterior.

Descoperirile confirmă ideea conform căreia, în urmă cu sute de milioane sau chiar un miliard de ani, materialul de sub suprafaţa lui Ceres s-a ridicat până la exterior, creând fracturi în crusta planetei, scrie phys.org.

Acest proces poate permite elaborarea altor explicaţii în stabilirea evoluţiei planetei pitice.

Cu ajutorul navei spaţiale Dawn, savanţii au creat o hartă care conţine peste 2.000 de trăsături liniare pe Ceres mai mari de un kilometru în lungime, care sunt localizate în afara craterelor de impact.  Cercetătorii au găsit că acestea există de două tipuri. Primul tip este reprezentat de lanţurile secundare, depresiuni circulare create de fragmente aruncate din craterele de impact. Al doilea tip, mai rar întâlnit decât primul, sunt lanţuri de cratere care au rezultat în urma fracturile din subsol.

Credit: NASA/JPL-Caltech/UCLA/MPS/DLR/IDA

Doar acestea din urmă oferă indicii cu privire la evoluţia internă a lui Ceres. Deşi este posibil ca acestea să se fi format în urma îngheţării unui ocean din subsol, scenariul este improbabil, pentru că aceste structuri nu sunt dispersate omogen pe suprafaţa planetei. De asemenea, este improbabil să se fi format în urma impacturilor cu corpurile străine, pentru că nu există suficiente dovezi de impact pe Ceres de o asemenea magnitudine încât să producă aceste fracturi la această scară. Cea mai probabilă explicaţie, conform cercetătorilor de la NASA, este aceea că materialul din adâncime a urcat la suprafaţă, formând acest tip de relief. Un motiv posibil pentru care materialul a urcat la suprafaţă este pentru că ar fi fost mai puţin dens decât crusta planetei pitice.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Alunecările de teren de pe Ceres au scos la iveală un lucru uimitor: există multă apă

În emisfera nordică a planetei pitice Ceres ar putea exista apă. Descoperiri incredibile privind istoricul corpului ceresc

Cercetătorii au descoperit că planeta pitică Ceres are multă apă – VIDEO

Descoperire uimitoare cu privire la materia organică de pe Ceres: originea acesteia este nativă

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”
Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare
Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare
(P) Cum să alegi lanseta feeder potrivită
(P) Cum să alegi lanseta feeder potrivită
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina