Home » Știință » Hipertimesia, condiţia rară care îţi dă o superputere pe care unii o consideră un blestem

Hipertimesia, condiţia rară care îţi dă o superputere pe care unii o consideră un blestem

Publicat: 05.12.2017
Ţii minte ce făceai acum fix 7 ani? Mulţi nu mai au nici cea mai vagă idee, dar există un număr foarte mic de persoane care îşi pot aminti aproape totul din acea zi, chiar şi în cel mai mic detaliu. Savanţii nu ştiu cum această superputere poate exista, dar există câteva ipoteze.

Condiţia se mai numeşte şi HSAM (highly superior autobiographical memory), iar primul caz documentat a fost publicat în 2006, scrie Curiosity.

O femeie, pe nume Jill Price, a descris modul în care funcţionează memoria ei într-un e-mail trimis unui cercetător: „pot lua o dată din 1974 până astăzi şi îţi pot spune exact în ce zi a săptămânii cade şi ce făceam în acea zi. […] De fiecare dată când văd o dată la televizor îmi amintesc automat unde eram, ce făceam şi tot aşa. Este non-stop, incontrolabil şi foarte obositor”.

De atunci, au mai existat câţiva oameni care au relatat această condiţie, iar după studii, cercetătorii au denumit-o. Totuşi, rămâne o condiţie extrem de rară, afectând doar în jur de 60 de oameni în toată lumea.

Savanţii se străduiesc să afle motivele care stau la baza apariţiei acestei condiţii. În acest sens, există câteva indicii. Mulţi dintre cei diagnosticaţi cu HSAM au comportamente obsesive, precum tendinţa de a colecţiona, curăţa şi organiza lucruri. Cineva cu un astfel de comportament are o memorie mai bună, dar nu explică în totalitate condiţia.

Scanările efectuate asupra creierului arată diferenţe structurale asociate cu memoria. Interesant este totuşi că memoria acestora poate da greş, asemenea memoriei unui om normal, fiind susceptibilă de amintiri false.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Totul despre memorie: cum funcţionează şi de ce uităm unele lucruri, dar ne amintim altele

Descoperire REMARCABILĂ: Ne putem îmbunătăţi memoria în doar 40 de zile, cu ajutorul unei tehnici simple

Îmbunătăţeşte-ţi memoria cu 75% printr-o metodă foarte simplă

Yoga e mai bună pentru memorie decât exerciţiile

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția