Home » Știință » O cercetare ştiinţifică ce infirmă teoria relativităţii a lui Einstein stârneşte controverse printre specialişti

O cercetare ştiinţifică ce infirmă teoria relativităţii a lui Einstein stârneşte controverse printre specialişti

O cercetare ştiinţifică ce infirmă teoria relativităţii a lui Einstein stârneşte controverse printre specialişti
Publicat: 03.12.2017
O nouă lucrare ştiinţifică susţine că poate fi eliminată nevoia materiei întunecate şi a energiei întunecate din univers. Însă specialiştii condamnă aceste afirmaţii şi consideră că matematica din spatele cercetării nu este corectă.

Observaţiile asupra universului prezintă faptul că 95% din acesta este constituit dintr-o masă invizibilă denumită materie şi energie întunecată ce provoacă expansiunea universului. Conform Gizmodo, pe Pământ aceasta nu a putut fi detectată până în prezent, fapt ce ridică o serie de probleme. 

O nouă cercetare prezintă faptul că una dintre probleme, rezolvată de prezenţa materiei întunecate, se referă la diferenţa dintre modul în care o galaxie ar trebui să se rotească, conform legilor fizicii, şi cum se roteşte aceasta de fapt conform observaţiilor realizate de astronomi. Un grup de specialişti au dezvoltat un nou calcul matematic care ar putea explica comportamentul spaţiu-timp. Însă mai mulţi specialişti susţin că teoria nu merită atenţia care îi este acordată. 

Tot interesul asupra acestui studiu a pornit în urma publicării unui comunicat de presă al Universităţii din Geneva realizat de cercetătorul Andre Maeder. El propune că o parte din teoria relaţivităţii a lui Einstein este greşită în anumite condiţii, spre exemplu vidurile imense în care nu există masă. De asemenea, propune reconsiderarea matematicii care guvernează fiecare compus din spaţiu pentru eliminarea nevoii de energie şi materie întunecată. Teoria a fost apreciată şi republicată de mai multe publicaţii din străinătate. 

Însă mai mulţi specialişti consideră ideea lui Maeder fără temei. Specialişti precum Andrei Linde, din cadrul Universităţii Standford, şi fizicianul Priyamvada Natarajan, din cadrul Universităţii Yale, au declarat că povestea nu merită atenţia acordată. 

Un alt cunoscut blogăr şi fizician, Sabine Hossenfelder, a scris că ”pentru aceia dintre voi care vreţi să ştiţi dacă merită să acordaţi atenţie acestei noi variante a gravitaţiei modificate, răspunsul este nu. Autorul nu deţine teoria necesară, iar calculele sunt greşite.”

Reformularea teoriei generale a relativităţii a lui Einstein nu este o încercare nouă, mulţi specialişti au luat în considerare faptul că nu putem observa materia sau energia întunecată deoarece lipseşte un anumit element. Însă, în orice caz, multe dovezi continuă să confirme teoria relativităţii generale a lui Einstein. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece