Prima pagină Stiinta

Premieră în lumea medicală: cercetătorii au creat piele în laborator pe care poate creşte păr

Alexandru Voiculescu | 01.10.2018 | ● Vizualizări: 486
Credit: 123RF     + zoom
Galerie foto (1)

Pentru prima dată, savanţii de la Indiana University School of Medicine au creat folicule de păr din culturi ale celulelor stem. Noul studiu a presupus experimente pe şoareci realizate în laborator.

Metoda, a cărei formă tipărită a fost publicată în jurnalul Cell Reports, poate fi folosită pentru a crea terapii sau chiar vindeca bolile de piele şi diferite tipuri de cancer, scrie Futurism.

„Pielea este un organ complex care a fost dificil de recreat şi menţinut în totalitate pentru scopuri de cercetare. Studiul nostru arată cum să se încurajeze creşterea părului din pielea şoarecilor”, a precizat Karl Koehler, autorul principal al acestui studiu.

Astfel, noua cercetare poate ajuta ca pe viitor, specialiştii să creeze pielea în totalitate de la 0.



Există însă un număr de impedimente care opresc aplicarea imediată a procedurii. Primul, cel mai evident, este acela că metoda nu a fost testată pe celule stem umane. Apoi, pielea este încă incompletă, lipsindu-i celulele imunitare, vasele de sânge şi terminaţiile nervoase care se găsesc de obicei în piele.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce se ascunde în coşurile din piele? Lucrurile pe care trebuie să le ştii neapărat înainte să le spargi

Savanţii au creat pielea ''flexibilă'' care vor da roboţilor simţul tactil

De ce unii oameni au piele albă iar alţii o au închisă? O descoperire majoră ''elimină conceptul de rasă''

Celulele stem recoltate la naştere, mai eficiente în cazul unui transplant decât cele extrase din măduva osoasă

Tag-uri: piele | celule stem | par | cancer | laborator