Prima pagină Stiinta

În premieră, copiilor cu o afecţiune rară le-au fost ataşate urechi crescute în laborator

Oana Bujor | 02.03.2018 | ● Vizualizări: 407
Foto arhiva     + zoom
Galerie foto (2)

Cercetătorii au reuşit să dezvolte în laborator o ureche perfect compatibilă pe care au ataşat-o pe capul unui pacient. În cadrul tehnicii inovatoare, propriile celule din cartilajul urechii pacientului au fost utilizate pentru formarea unei noi urechi.

Un grup de cinci copii ce sufereau de o afecţiune numită microtia, în cadrul căreia urechea externă nu se dezvoltă suficient, au fost supuşi operaţiei experimentale. Conform Independent, primul copil ce a fost supus intervenţiei în urmă cu doi ani şi jumătate, iar până în prezent, specialiştii nu au observat semne ale respingerii sau absorbţiei noilor celule. 

În prezent, afecţiunea este tratată prin utilizarea protezelor din silicon sau reconstrucţia cartilajului ce a oferit în mai multe rânduri rezultate diferite. Noua tehnică implică scanarea unei urechi neafectate, următorul pas fiind imprimarea 3D a unei matriţe biodegradabilă pe care au fost amplasate mici găuri. 



Credit: EBioMedicine

În decursul celor trei luni, celulele cartilajului au început să crească şi să capete forma matriţei până când aceasta a început să se dezintegreze. În timpul procesului de dezvoltare, urechea este ataşată pacientului. 

''Este o alternativă uimitoare,'' a declarat Tessa Hadlock, chirurg estetician din cadrul spitalului Eye and Ear Infirmary, Boston. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Tag-uri: copii | laborator | pacient | ureche | celule