Home » Stiinta » Cele 6 simptome mai puţin cunoscute ce prezic apariţia unei afecţiuni cardiace

Cele 6 simptome mai puţin cunoscute ce prezic apariţia unei afecţiuni cardiace

Autor: Oana Bujor 04.09.2018
Cele 6 simptome mai puţin cunoscute ce prezic apariţia unei afecţiuni cardiace
În regiunile occidentale, una din patru persoane moare din cauza unei boli cardiovasculare, iar majoritatea pacienţilor iau în serios afecţiunea abia după primul infarct. Deşi nu este un organ aflat în exterior pe care putem să îl observăm, afecţiunile cardiace produc apariţia unor modificări ale aspectului exterior.
1. Încreţiturile de la nivelul lobului urechii
 
Conform Science Alert, unul dintre semnele unei afecţiunii cardiace este reprezentat de încreţiturile diagonale de pe lobul urechii. Acestea sunt cunoscute şi cu denumirea de semnul lui Frank, după ce medicul Sanders Frank a prezentat pentru prima oară semnul. Studiile au dovedit că este o legătură între liniile externe de pe lobul urechii şi un risc crescut de dezvoltare a aterosclerozei, afecţiune în care arterele se îngroaşă din cauza depunerilor. 
 
Peste 40 de studii au demonstrat legătura dintre aceste trăsături şi un risc crescut al dezvoltării aterosclerozei.  Până în prezent nu a fost descoperită cauza ce duce la acest fenomen, însă unii specialiştii susţin că ar putea avea origini embrionale.Recent, a fost dovedit că aceste linii sunt asociate şi bolilor cardiovasculare. 
 
2. Punctele de grăsime
 
Un alt indicator extern este reprezentat de punctele de grăsime ce pot apărea pe coate, genunchi, pleoape sau fund. În sine, punctele nu sunt dăunătoare, dar pot fi semnul unei afecţiuni grave. Xantoamele, conform denumirii ştiinţifice, sunt des observate la persoanele cu boli genetice precum hipercolesterolemia. Persoanele cu această afecţiune au un nivel ridicat al colesterolului lipoproteic cu densitate redusă. Nivelul acestui tip de colesterol este atât de mare încât apar şi la nivelul exterior al pielii. Din nefericire, aceste puncte de grăsime se formează şi în arterele ce duc către inimă
 
3. Unghiile încovoiate
 
Unghiile ce îşi schimbă forma, se îngroaşă sau devin mai late pot reprezenta un simptom al unei afecţiuni cardiace. În spatele acestei afecţiune se află lipsa sângelui oxigenat transmis către mâini, fapt ce provoacă o creştere accelerată a ţesutului. 
 
4. Haloul din jurul irisului
 
Acumulările de grăsime pot fi observate şi în ochi atunci când un cerc se formează în jurul irisului. Denumit ”arcus senilis”, acest halou apare din partea de jos a irisului în timp transformându-se într-un halou complet. Însă apariţia lui nu afectează vederea.  Aproximativ 45% dintre persoanele de peste 40 de ani dezvoltă acest tip de acumulări de grăsime, iar procentul creşte la 70% în cazul persoanelor de peste 60 de ani. Apariţia haloului poate fi asociată riscului apariţiei afecţiunilor coronare ale inimii. 
 
5. Pierderea dinţilor
 
Starea sănătăţii orale poate fi un alt indicator al problemelor sistemului cardiovascular. Gura este plină de bacterii atât bune, cât şi rele. Atunci când cele rele ajung în fluxul sanguin pot provoca inflamaţii ale vaselor sanguine ce pot duce la probleme cardiovasculare. 
 
6. Buzele vineţii
 
Un alt indicator al problemelor cardiace este culoarea buzelor. În general, acestea au o culoare roşiatică, însă în cazul persoanelor cu probleme cardiace ele devin vineţii din cauza incapacităţii sistemului cardiovascular de a livra sânge oxigenat către ţesut.  Desigur, acest lucru nu poate fi aplicat persoanelor ce se află în zone cu temperaturi scăzute sau la altitudini mari. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
Cele mai noi articole
12 ani de închisoare pentru un dentist care a efectuat o operație în timp ce stătea pe un hoverboard
12 ani de închisoare pentru un dentist care a efectuat o operație în timp ce stătea pe un hoverboard
Coreea de Sud o acuză pe cea de Nord că a ucis un oficial și apoi a incendiat cadavrul
Coreea de Sud o acuză pe cea de Nord că a ucis un oficial și apoi a incendiat cadavrul
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Google Maps va afişa câte cazuri de COVID-19 sunt într-o anumită zonă geografică
Google Maps va afişa câte cazuri de COVID-19 sunt într-o anumită zonă geografică
Cea mai mare eșuare în masă din istoria Australiei. Cel puțin 380 de balene au murit
Cea mai mare eșuare în masă din istoria Australiei. Cel puțin 380 de balene au murit
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Norii de la țigările electronice nu sunt doar„vapori”. Cuvântul a fost ales pentru că sună inofensiv
Norii de la țigările electronice nu sunt doar„vapori”. Cuvântul a fost ales pentru că sună inofensiv
Lucrările de conservare a uneia dintre sculpturile lui Michelangelo au dus la descoperirea unor detalii necunoscute
Lucrările de conservare a uneia dintre sculpturile lui Michelangelo au dus la descoperirea unor detalii necunoscute
Cum să alegi un robot de bucătărie în funcție de caracteristici
Cum să alegi un robot de bucătărie în funcție de caracteristici
Cum a vrut Nicolae Ceauşescu să demoleze Gara de Nord, construită din ordinul Regelui Carol I – FOTO
Cum a vrut Nicolae Ceauşescu să demoleze Gara de Nord, construită din ordinul Regelui Carol I – FOTO
Cinci tineri români care au câștigat medalia de argint la „Thales TechChallenge”
Cinci tineri români care au câștigat medalia de argint la „Thales TechChallenge”
Sute de mii de prezervative uzate au fost reambalate pentru a fi vândute din nou
Sute de mii de prezervative uzate au fost reambalate pentru a fi vândute din nou
De ce unele telefoane Samsung au probleme legate de baterii?
De ce unele telefoane Samsung au probleme legate de baterii?
„Afirmațiile grandioase” despre viața pe Venus nu sunt susținute de dovezi. Ce spun scepticii
„Afirmațiile grandioase” despre viața pe Venus nu sunt susținute de dovezi. Ce spun scepticii
Speranțe pentru una dintre cele mai amenințate specii de pe Pământ. Doi pui au fost văzuți în Indonezia
Speranțe pentru una dintre cele mai amenințate specii de pe Pământ. Doi pui au fost văzuți în Indonezia
Fizicienii au descoperit că apa super răcită este, de fapt, două lichide diferite în unul singur
Fizicienii au descoperit că apa super răcită este, de fapt, două lichide diferite în unul singur
Uraganul Sally a lăsat în urmă mii de stele de mare pe o plajă din Florida
Uraganul Sally a lăsat în urmă mii de stele de mare pe o plajă din Florida
Joacă gravitația un rol în cazul experimentului ”pisicii lui Schrödinger”? Un studiu recent spune că nu
Joacă gravitația un rol în cazul experimentului ”pisicii lui Schrödinger”? Un studiu recent spune că nu