Home » Știință » O misiune demo de înlăturare a deşeurilor din spaţiu a fost lansată

O misiune demo de înlăturare a deşeurilor din spaţiu a fost lansată

Publicat: 04.04.2018
Un experiment condus de o companie din Marea Britanie ce are ca miză rezolvarea problemei deşeurilor spaţiale a fost lansat în orbită.

Acesta are forma unui mic satelit ce va practica detectarea şi capturarea deşeurilor din spaţiu. Conform BBC, sistemul RemoveDebris se îndreaptă către Staţia Spaţială Internaţională, de unde specialiştii vor demara experimentul la sfârşitul lunii mai. 

Deşeurile cosmice sunt o problemă în creştere, în prezent fiind peste 7.500 de tone de reziduri ce plutesc în jurul Pământului. De la rachete vechi, sonde, şuruburi şi bucăţi de vopsea, aceste materiale reprezintă un pericol pentru misiunile operaţionale. 

RemoveDebris deţine tehnologii care ar putea fi utilizate pentru curăţarea unei părţi din aceste reziduuri. Nava de 100 de kg a părăsit Pământul luni la bordul unei rachete Falcon 9. Satelitul va fi depozitat pe ISS pentru câteva săptămâni înainte de a fi eliberat, pentru a realiza o serie de manevre. Acesta deţine laserul (Lidar) şi camerele ce monitorizează caracteristicile deşeurilor. A doua parte a satelitului  va încerca să prindă aceste obiecte cu o plasă. În timpul misiunii va fi testat şi un harpon cu dimensiuni reduse. 

”Realizăm această misiune astfel deoarece costurile sunt reduse. În opinia mea, dacă vor exista misiuni de eliminare a deşeurilor, în viitor acestea vor depinde de un buget. Mă tem că dacă vor fi extrem de scumpe, oamenii se vor gândi la alte priorităţi,” a declarat prof Guglielmo Aglietti, principalul cercetător din cadrul misiunii. Specialiştii se aştaptă ca satelitul să ajungă miercuri pe ISS

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin