Home » Știință » Creierul este parţial conştient în timpul anesteziei generale

Creierul este parţial conştient în timpul anesteziei generale

Publicat: 06.07.2018
În cazul unor intervenţii chirugicale este necesară anestezia generală. Însă, un studiu recent sugerează că în timpul acestei proceduri creierul nostru s-ar putea afla mai mult într-o stare asemănătoare cu cea a somnului.

Rezultatele studiului sugerează că, în acele momente, unele regiuni ale creierului sunt încă capabile să proceseze senzaţiile din mediul înconjurător, chiar dacă pacientul nu-şi aminteşte nimic în momentul în care se trezeşte. 

Conform Science Alert, cercetători din cadrul Universităţii din Turku, Finlanda, au comparat efectele unui tip de medicamente utilizate pentru anestezierea pacienţilor. Scopul final a fost de a determina dacă lipsa răspunsului fizic se datora influenţei directe a  medicamentelor sau era un efect al acestora. 

În cadrul anesteziilor generale, doar unele stări ale conştienţei sunt alterate, ceea ce înseamnă că unele procese sunt încă active. După cum afirmă cercetătorii în cadrul raportului, „inexistenţa unui răspuns fizic nu este totuna cu inconştienţa”.

Anestezia a fost utilizată în cadrul intervenţiilor chirurgicale de mai bine de 170 de ani. Însă detalii privind modul în care medicamentele afectează funcţiile creierului sunt vagi. Acest lucru are loc în mare parte deoarece nu cunoaştem pe deplin modul în care funcţionează conştienţa. Înregistrările cu undele alfa, beta şi delta sunt utilizate de obicei pentru a identifica dacă creierul este treaz sau adormit. 

În cadrul studiului, 47 de voluntari sănătoşi au fost injectaţi cu sedativul dexmedetomidină sau cu anestetizul propofol, înainte ca undele lor cerebrale să fie înregistrate. Atunci când au fost amplasaţi într-un mediu cu temperaturi reduse, pacienţii au resimţit temperatura şi şi-au putut aminti ce s-a întâmplat, deşi nu puteau oferi detalii. „Cu alte cuvinte, creierul poate procesa sunete şi cuvinte, chiar dacă pacientul nu şi le aminteşte apoi”, a declarat anestezistul Harry Scheinin. „Aşadar, anestezia generală nu reduce la inconştienţă o persoană, ci deconectează pacientul de mediul înconjurător”, a adăugat el. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase