Home » Știință » Trezitul ”cu faţa la cearşaf” este real. Stresul de dimineaţă îţi afectează memoria pe tot parcursul zilei

Trezitul ”cu faţa la cearşaf” este real. Stresul de dimineaţă îţi afectează memoria pe tot parcursul zilei

Trezitul ”cu faţa la cearşaf” este real. Stresul de dimineaţă îţi afectează memoria pe tot parcursul zilei
Publicat: 09.07.2018
Nimănui nu-i place să se trezească cu faţa la cearşaf, însă se pare că modul în care te simţi dimineaţa îţi poate influenţa funcţiile cognitive pe tot parcursul zilei. Simplul act al anticipării stresului pune presiune asupra puterii creierului.

Cercetătorii susţin că deşi te stresezi pentru anumite situaţii care nu au loc, efectele acest acţiuni limitează resursele cerebrale, scrie Science Alert. „Oamenii pot gândi în avans şi pot anticipa experienţele stresante pentru a se pregăti pentru anumite evenimente”, a explicat psihologul Jinshil Hyun din cadrul Universităţii din Pennsylvania. „Însă noul studiu sugerează că această abilitate poate fi dăunătoare pentru funcţiile zilnice ale memoriei, fie că evenimentul are sau nu loc”, a adăugat el. 

Pentru a-şi testa ipoteza, echipa lui Hyun a recrutat 240 de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani, în cadrul unui experiment de două săptămâni. În fiecare zi, participanţii au fost întrebaţi, printr-o aplicaţie pe telefon, care este nivelul lor de stres. Apoi, de cinci ori în fiecare zi, trebuiau să noteze care era nivelul lor de stres. La finalul zilei erau întrebaţi din nou dacă considerau că următoarea zi va fi una stresantă. 

De asemenea, pentru a verifica nivelul de stres anticipat, fiecare membru al grupului a completat mai multe teste de memorie, în care trebuiau să-şi amintească modul în care erau aranjate puncte sau linii. După terminarea experimentelor, cercetătorii au descoperit că anticiparea stresului dimineaţa este asociată unei capacităţi de memorare pe parcursul zilei. Însă prezicerea stresului după-amiaza nu ducea la o performanţă cerebrală scăzută în următoarea zi. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase