Home » Știință » Omenirea ar fi putut ajunge pe Marte chiar din 1960, susţine un cunoscut astronaut

Omenirea ar fi putut ajunge pe Marte chiar din 1960, susţine un cunoscut astronaut

Publicat: 13.07.2018
Astronautul Chris Hadfield afirmă că am fi putut trimite oameni pe Marte din 1960, însă există un motiv foarte bun pentru care nu am făcut-o.

Fostul comandant al Staţiei Spaţiale Internaţionale susţine că riscul morţii ar fi fost mult prea mare. „Puteam trimite oameni pe Marte în urmă cu zeci de ani”, a declarat Hadfield. „Tehnologia care ne-a dus pe Lună atunci când eu eram doar un copil ne-ar putea duce şi pe Marte”, a adăugat el. 

FoxNews scrie că Hadfield se referea la faimoasa misiune Apollo 11. Însă problema, conform astronautului, este că navelor spaţiale clasice le-ar trebui o lungă perioadă de timp pentru a ajunge pe Marte, efectele acestui lucru fiind extrem de riscante. „Majoritatea astronauţilor pe care îi trimitem în astfel de misiuni nu ar fi rezistat. Ar muri. Marte este mult mai departe decât cred oamenii”, a declarat astronautul. 

Hadfield nu greşeşte, este o distanţă imensă între Pământ şi Marte, planeta fiind la o distanţă de 600 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi Lună. Astfel, o călătorie către Marte ar dura în prezent între 128 şi 333 de zile. Una dintre ameninţări o reprezintă radiaţiile spaţiale care pot provoca tumori. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase