Home » Știință » A fost creat un nou tratament anti-HIV mai simplu dar la fel de eficient ca terapiile clasice

A fost creat un nou tratament anti-HIV mai simplu dar la fel de eficient ca terapiile clasice

A fost creat un nou tratament anti-HIV mai simplu dar la fel de eficient ca terapiile clasice
Publicat: 26.07.2018
Un nou tratament anti-HIV produs de compania farmaceutică GlaxoSmithKline (GSK) s-a dovedit a fi la fel de eficient ca terapia tradiţională, care implică un cocteil din trei medicamente, chiar şi în cazul unor persoane care prezintă în organism niveluri ridicate ale virusului care provoacă SIDA.

Este vorba de combinaţia experimentală de dolutegravir şi lamivudină, cunoscută şi ca „3TC”, care, în urma testelor clinice, s-a dovedit la fel de eficientă ca tripla terapie standard anti-HIV produsă de compania rivală Gilead Sciences, potrivit Reuters.

Rezultatele testelor clinice – cunoscute ca studiile GEMINI, coordonate de cercetătorul argentinian Pedro Cahn – au fost dezvăluite la International AIDS Conference, o conferinţă pe tema SIDA care are loc în perioada 23 – 27 iulie, în Olanda, la Amsterdam.

La studii, care au durat 48 de săptămâni, au participat 1.400 de pacienţi. Cercetătorii au stabilit că nivelul de control al virusului în cazul pacienţilor cărora li s-a administrat dolutegravir şi lamivudină a fost de 91%, faţă de 93% în cazul bolnavilor care au primit tripla terapie standard. Din punct de vedere statistic, diferenţa nu este semnificativă, spun specialiştii.

Rata de eşec sau incapacitatea de a controla virusul imunodeficienţei umane a fost de până în 1% în toate grupurile de voluntari şi niciun pacient nu a dezvoltat rezistenţă la medicamente, potrivit Mediafax.

Şi mai mult decât atât, rezultatele au fost semnificative indiferent de nivelul virusului în organism.

„Este o nouă opţiune de tratament”, a spus Cahn. „Principalul motiv pentru care facem acest lucru este pentru a scădea povara reprezentată de medicamente în cazul pacienţilor care primesc tratament pe viaţă”, a mai spus cercetătorul.

Compania GSK este convinsă că va înregistra o creştere a vânzărilor, având în vedere că tratamentul pe care îl produce are mai puţine efecte adverse potenţiale. De asemenea, tratamentul ar fi mai ieftin, mai ales că lamivudina se află pe lista medicamentelor generice.

ViiV Healthcare, compania specializată în tratamentul infecţiei cu HIV deţinută de GSK, are ca scop să depăşească Gilead pe piaţa medicamentelor de gen, care generează anual 26 de miliarde de dolari, până la mijlocul anilor 2020. În prezent, Gilead are o cotă de piaţă de 52%, faţă de 22% cât are GSK.

Aproape jumătate dintre purtătorii de HIV din America de Nord şi Europa (considerate cele mai profitabile pieţe în domeniu) au în prezent peste 50 de ani şi sunt vulnerabili la efectele adverse ale medicamentelor care îi ţin în viaţă, tolerabilitatea unui tratament fiind considerată un element mai important decât în trecut.

Problema cheie rămâne eficacitatea pe termen lung a tratamentului, având în vedere că pacienţii îl vor primi mai multe decenii. Din acest motiv, unii specialişti au spus că ar vrea să vadă rezultatele unor studii care să se desfăşoare pe minimum doi-trei ani.

De asemenea, specialiştii investighează dacă dolutegravirul nu este cumva asociat cu defecte congenitale, deşi nu există dovezi în acest moment privind această conexiune.

ViiV, în care deţin acţiuni şi Pfizer şi Shionogi, vrea să solicite autorizarea tratamentului spre sfârşitul anului.

GSK mai produce un tratament anti-HIV format din două medicamente – dolutegravir şi rilpivirină -, aflat şi el în teste.

De când primul antiretroviral HIV a fost autorizat de Autoritatea americană a medicamentelor (Food and Drug Administration/ FDA), în urmă cu 27 de ani, aceste tratamente au cunoscut o eficienţă tot mai mare, iar efectele secundare ale lor au scăzut considerabil.

În plus, accesul populaţiei la antiretrovirale a determinat o scădere drastică a numărului de infecţii şi de decese cauzate de SIDA.

În iulie 2012, FDA a aprobat lansarea pe piaţă a Truvada, produs de Gilead Sciences, primul medicament cu rol de prevenţie contra SIDA destinat persoanelor din categoriile de risc.

Potrivit ONUSIDA, în 2017, pe plan mondial existau 36,9 milioane de persoane infectate cu HIV. Anul trecut, 1,8 milioane de persoane au fost infectate.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase