Home » Știință » Un fenomen bizar ce l-a intrigat pe Leonardo da Vinci poate fi explicat

Un fenomen bizar ce l-a intrigat pe Leonardo da Vinci poate fi explicat

Un fenomen bizar ce l-a intrigat pe Leonardo da Vinci poate fi explicat
Publicat: 11.08.2018
Atunci când artistul din secolul XV Leonardo da Vinci nu picta capodopere încerca să descopere noi moduri de lansare a oamenilor către spaţiu. Deseori era văzut în afara casei în timp ce contempla la cursul apei.

Lucrul ce îl uimea pe artist i-a pus pe gânduri şi pe specialişti. Conform Science Alert, 500 de ani mai târziu, specialiştii încă încearcau să descopere ce se află în spatele „salturilor hidraulice”. Însă, în prezent, cercetători din cadrul Universităţii Cambridge susţin că au rezolvat această problemă. 

Salturile hidraulice sunt un lucru extrem de comun. Trebuie doar să deschizi robinetul şi să priveşti cum curge apa pe fundul chiuvetei  În timp ce nivelul apei creşte, apa pare că se strânge într-o „treaptă” ce pare că rămâne nemişcată până când chiuveta începe să se umple.

Această undă de şoc poate fi observată şi pe fundul stăvilarelor, a cascadelor, practic în orice loc în care se întâlnesc doi curenţi de apă care curg cu viteze diferite. 

Da Vinci a ajuns la concluzia că aceasta este pur şi simplu natura modului în care se comportă apa. Însă în 1914, fizicianul John William a sugerat o teorie privind undele de şoc ale lichidelor. Explicaţia sa conţinea lucruri precum vâscozitatea, energia kinetică şi potenţiala forţă. 

Tensiunea de la suprafaţă, pe de altă parte, joacă un rol considerabil ce ar putea fi minimizat de creşterea fluxului.  În cadrul noului studiu, inginerul Rajesh Bhagat susţine că, în trecut, specialiştii au interpretat greşit influenţa tensiunii de suprafaţă. „Am arătat faptul că, în timpul saltului, tensiunea la suprafaţă şi forţa vâscozităţii echilibrează momentul mecanic al peliculei lichide, iar gravitaţia nu joacă un rol semnificativ”, a notat Bhagat în studiu. 

Prin ignorarea efectului gravitaţiei şi concentrarea pe tensiunea de la suprafaţă, cercetătorii au găsit noi modalităţi de manipulare a saltului hidraulic prin intermediul adăugării agenţilor activi de suprafaţă. „Înţelegerea procesului ar putea duce la reducerea dramatică a utilizării apei industriale”, a afirmat Bhagat. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu