Home » Știință » Este Pluto o planetă? O nouă lucrare aduce un nou suflu în această dezbatere

Este Pluto o planetă? O nouă lucrare aduce un nou suflu în această dezbatere

Este Pluto o planetă? O nouă lucrare aduce un nou suflu în această dezbatere
Publicat: 16.09.2018
Timp de 12 ani (până acum), savanţii au dezbătut categoria în care trebuie să intre Pluto, iar un studiu publicat recent adaugă un nou motiv pentru revenirea la statutul de planetă.

Noua cercetare se concentrează nu pe trăsăturile corpului celest, ci pe literatura ştiinţifică din ultimii 200 de ani. Patru savanţi au analizat lucrările de astronomie publicate începând cu anul 1802, căutând situaţii în care cuvântul planetă a fost folosit, aşa cum a fost definit în cadrul verdictului controversat din 2006 al IAU (International Astronomical Union), care a reclasificat Pluto ca fiind o planetă pitică. Acest grup este responsabil cu stabilirea nomenclaturii astronomice. Definiţia include ca planetele să îşi „cureţe” orbita, făcându-le dominante din punct de vedere gravitaţional în zona lor, scrie Space.

Cercetătorii au precizat că definiţia de la IAU încearcă să rescrie utilizarea istorică a cuvântului în comunitate. „Recomandăm ca, în ceea ce priveşte taxonomia planetară, organizaţiile precum IAU să nu se bazeze pe un vot pentru a crea iluzia unui consens ştiinţific”, au scris autorii. „IAU a afectat percepţia publică a ştiinţei, care este un proces liber de o autoritate centralizată, prin impunerea unei definiţii de planetă şi a numărului de planete care se potrivesc definiţiei, care a fost apoi scris în manualele din lume, având ca bază autoritatea lor”, au adăugat aceştia.

Definiţia stabilită de IAU presupune trei condiţii de bază: trebuie să se învârtă în jurul Soarelui, trebuie să fie suficient de mare pentru a fi rotunde şi trebuie să „cureţe cartierul” în jurul orbitei sale.

Autorul principal, Philip Metzger, precizează că a treia parte a definiţiei nu se potriveşte cu utilizarea istorică a termenului şi trebuie eliminată.

Konstantin Batygin, unul dintre cei care au propus ca Pluto să fie considerată planetă pitică, a declarat în urma acestui studiu că savanţii trebuie să încheie dezbaterea şi să se concentreze pe ce este important: caracteristicile cantitative, precum masa şi orbita. „Aceşti parametri sunt importanţi, nu cum o numim”, adaugă acesta. Ei bine, dacă nu denumirea este importantă, probabil Pluto ar fi trebuit lăsată în categoria originală de planetă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Pe pitica Pluto au fost descoperite structuri asemănătoare cu cele de pe Pământ – VIDEO

Cercetătorii de la NASA au realizat primele hărţi globale ale lui Pluto şi Charon

Un cercetător NASA doreşte ca Pluto să fie clasificată din nou ca planetă

Un nou mister de pe Pluto a fost rezolvat de către cercetători. Cum s-au format pilonii imenşi de gheaţă de pe suprafaţa planetei pitice

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase